Firicel din Las Fierbinți câștigă din nou în instanță. A doua veste uriașă după ce a luat 500.000 de euro la începutul anului
Pe la jumătatea lunii iunie vă aduceam la cunoștință faptul că unul din actorii sitcom-ului ”Las Fierbinți” era implicat într-un scandal uriaș. Acum aflăm că, actorul Cuzin Toma a reușit ca după patru ani să-și facă dreptate în instanță.
Jumătate de milion de euro intră în buzunarul lui Firicel
Totul a plecat de la decizia actorului de a da în judecată CREDIDAM, Centrul Român pentru Administrarea Dreptului Ariștilor Interpreți. Instituția este un organism de gestiune colectivă ce încasează remunerații, iar în cazul lui Firicel, instituția nu i-a achitat titularului sumele aferente. Astfel că, după multe tergiversări CREDIDAM a încercat să-l execute silit pe actor. Cuzin a avut câștig de cauză, obținând în instanță jumătate de milion de euro.
Banii provin din sumele pe care CREDIDAM trebuia să le achite în momentul în care sentința rămâne definitivă. După prima decizie, care nu era definitivă, CREDIDAM a formulat apel, iar procesul urmează să se judece la Curtea de Apel București, judecătorii de la Judecătoria Sectorului 3 dispunând, la momentul respectiv, executarea silită a actorului, în favoarea CREDIDAM. În 2018 presa scria că Firicel fusese exclus din rândurile CREDIDAM, realitatea fiind cu totul alta. Actorul fusese exclus încă din 2015, după cum acesta a și declarat la vremea respectivă:
„Eu nu mai sunt membru CREDIDAM de trei ani. Este vorba despre procesul legat de excluderea mea, care nu s-a judecat pe fond, s-a judecat dacă se acceptă sau nu contestația și nu s-a acceptat, pentru că am depășit termenul de 15 zile, după spusele CREDIDAM. Până una-alta, chiar dacă nu mai sunt membru, tot ei îmi colectează banii, ca și până acum, fără să-mi explice conform cărei formule de calcul au împărțit sumele. Chiar dacă sunt dat afară, am obligația de a merge la sediul lor și de a depune repertoriul! Întrebarea este: dacă nu mai sunt membru, de ce îmi colectează tot ei banii? Și de ce nu vrea CREDIDAM să dea actele pentru expertiză contabilă? De doi ani o blochează”, declara Cuzin Toma.
A doua veste uriașă pentru Firicel
Acum însă, norocul i-a surâs actorului, deoarece Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză acestuia, astfel că cei de la CREDIDAM vor fi obligați să-i plătească actorului aproape jumătate de milion de euro. Decizia dată recent de magistrați este definitivă, conform celor scrise în decizia acestora, și are legătură cu un alt dosar, în care Cuzin și soția acestuia s-au războit cu una din băncile comerciale din România. Cu alte cuvinte Cuzin nu va mai trebui să plătească băncii respective anumite sume datorate către aceasta.
„Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi TOMA CUZIN şi TOMA CRISTINA în contradictoriu cu intimata-reclamantă … S.A. împotriva încheierii din 05.11.2018 şi Deciziei civile nr. 5088/19 noiembrie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 23622/301/2016. Casează hotărârile recurate şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel. Definitivă”, au dispus magistrații.