Finala Euro 2020. Unde se va desfășura, până la urmă, și ce condiții au invitații speciali ai UEFA

de: Gabriel Peneș
23 06. 2021

Finala Euro 2020 a fost subiect de dispută între UEFA și guvernul britanic. Pus în fața restricțiilor oficiale cauzate de pandemie, forul european a amenințat că va schimba locul de desfășurare al ultimului act al turneului final. Dar și al celor două semifinale programate să se dispute pe Wembley. Și asta, deoarece UEFA așteaptă aproape 2.500 de invitați VIP la partidele de gală din fazele superioare care ar fi fost nevoiți să intre în carantină timp de 10 zile. Acum, lucrurile se pare că s-au rezolvat, dar nu oricum.

Finala Euro 2020. Unde se va desfășura, până la urmă, și ce condiții au invitații speciali ai UEFA

Finala EURO 2020 urma să se desfășoare, conform programării inițiale, pe Stadionul Wembley din Londra. Inclusiv și cele două semifinale ale competiției. Problemele au apărut din cauza măsurilor restrictive luate de guvernul britanic din cauza pandemiei. Marea Britanie se confruntă cu o rată crescută a cazurilor de Covid-19. Dar și cu tot mai multe situații de infectare cu varianta Delta, tulpina indiană, a coronovarisului.

E și motivul pentru care premierul Boris Johnson anunțase amânarea cu o lună, până pe 19 iulie, a ridicării restricțiilor sanitare și de distanțare socială. Orice persoană care ajunge în Marea Britanie trebuie să stea în carantină timp de 10 zile. Excepție fac cei care provin din țări ce se află pe „lista verde” a guvernului, de exemplu, Islanda, Israel, Australia sau Noua Zeelandă.

Acest lucru a nemulțumit UEFA care programase deja participarea a 2.500 de invitați speciali, oficiali, sponsori etc, la partidele din ultimele faze ale competiției și, mai ales, la finala din 11 iulie. Forul european a amenințat că va muta finala EURO 2020 la Budapesta, dacă autoritățile britanice nu fac o excepție de la regulile sanitare restrictive pentru acești invitați.

Deși prim-ministrul Johnson a declarat că sănătatea publică e prioritatea guvernului său, au fost începute negocieri. Ele s-au terminat cu acordul oficialităților pentru a face excepția dorită de UEFA. Dar, invitații speciali vor fi nevoiți să respecte anumite reguli.

„Fereastra” pentru excepția de la restricțiile oficiale va fi în perioada 6-11 iulie

Astfel, conform publicației Daily Mail, VIP-urile invitate de UEFA vor avea permisiunea să intre în Marea Britanie, fără carantinarea impusă de lege, în perioada 6-11 iulie. Adică, exact perioada în care vor avea loc cele două semifinale și finala EURO 2020.

Chiar și în aceste condiții, persoanele respective vor trebui să arate un test negativ făcut înaintea sosirii în Insulă. Apoi, să fie testate zilnic pe toată perioada șederii acolo. De asemenea, VIP-urile vor respecta o „bulă sanitară”, ele neputând să se deplaseze din hotelurile în care vor fi cazate decât la stadion sau la întâlnirile oficiale programate.

Sunt recunoscător prim-ministrului şi guvernului Marii Britanii pentru munca depusă în realizarea acestui acord pentru ca finalul acestui turneu EURO să fie un mare succes pe Wembley”, a spus preşedintele UEFA, rusul Aleksander Ceferin, după finalizarea acordului.

Marea majoritate a țărilor sunt pe „lista galbenă” a guvernului britanic. Ziarul Times anunță că foarte multe VIP-uri vor veni și vor pleca în aceeași zi, fiind prezente doar la partidele respective. Guvernul britanic a decis să aprobe mărirea gradului de ocupare al stadionului Wembley, de la 50 la 75%, pentru semifinale și finale.

În consecință, 60.000 de fani sunt așteptați în tribunele faimoasei arene londoneze, cea mai mare mulțime adunată la un loc de la începutul pandemiei. Deocamdată, limita maximă fusese, pentru meciurile din grupă, de 25%, ea urmând să crească, pentru meciurile din optimile de finală, la 50%.