Fetița Elenei Udrea a terminat grădinița. Gestul micuței Evei de la serbare i-a emoționat pe internauți
Au trecut doi ani de când Elena Udrea a fost condamnată la închisoare și se află în spatele gratiilor. În tot acest timp, Adrian Alexandrov a fost cel care a avut grijă de fiica ei. Recent, micuța a terminat grădinița, iar gestul ei din timpul serbării i-a emoționat pe toți.
Eva a absolvit grădinița, dar mama ei nu a putut merge la serbare
Fetița Elenei Udrea a absolvit zilele trecute grupa mare, însă mama ei nu a putut fi alături de ea în acest moment special. Fosta politiciană a încercat să obțină aprobarea de a merge în permisie și de a asista a serbarea Evei, dar nu a reușit.
Din păcate, micuța Eva a fost singurul copil de la serbare care a venit fără mamă. Udrea a lăsat un mesaj dureros pe rețelele de socializare, spunând că este victima unui abuz.
„Eva a sărbătorit primul ei eveniment social important, terminarea grădiniței, etapă esențială în dezvoltarea psiho emoțională a fiecărui om. A fost singurul copil a cărui mămică a lipsit. Nu am putut să ii fiu alături fetiței mele, așa cum nu i-am fost niciodată în ultimii doi ani și jumătate.
În mod incredibil, nu doar că stau în continuare ilegal în pușcărie, executată de Kovesi-Coldea, dar continuă și abuzul pe care omul lor din fruntea ANP, Dan Halchin îl face, refuzându-mi permisia pentru a fi cu fetița mea măcar câteva ore la evenimentele importante din viața unui copil de 5 ani.
Accentuez ‘incredibil’ pentru că se întâmplă chiar și acum când întreaga țară asistă la deconspirarea și destructurarea puterii oculte care a manevrat România ultimilor cinsprezece ani, folosindu-se de justiție”, a transmis Elena Udrea, într-o postare pe Facebook.
Elena Udrea critică modul în care femeile sunt tratate în închisoare
Fosta politiciană se află în arestul Penitenciarului de la Târgșor de mai bine de doi ani. În tot acest timp, spune ea, a fost martora și victima unor nedreptăți la adresa femeilor din cadrul închisorii.
Aceasta s-a adresat chiar și Avocatului Poporului, spunând că femeile aflate în spatele gratiilor au nevoie de mai mult timp alături de familiile lor. De asemenea, ea este de părere că trebuie implementate programe care să ajute femeile să se reintegreze în societate.
„Nimeni nu le-a învățat sa muncească pe timpul detenției și nici nu le-a ajutat sa își găsească un loc de munca după eliberare. Deci nu este suficient sa construiești pușcării ca să combați infracționalitatea și recidiva.
Este mai important sa te ocupi de reabilitarea si integrarea in societate a celor care încalcă legea decât să îi cazezi in pușcării de cinci stele.
Dar așa cum am mai spus, domnul Halchin pare mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților”, a transmis fostul ministru al Turismului, în urmă cu ceva timp.