Fenomenul trist care se petrece la malul Mării Negre. Ce fac lebedele în lipsa oamenilor

de: Alexandra Chivu
19 04. 2020

La mare e liniște. Prea liniște. Iar lebedele simt asta. Fenomenul trist de la Marea Neagră, în mijlocul pandemiei. Grațioasele păsări simt schimbarea.

Fenomenul trist care se petrece la malul Mării Negre. Ce fac lebedele în lipsa oamenilor

Până acum, zeci de lebede transformau golful din Eforie Sud într-o adevărată atracție pentru localnici, ca mulțumire pentru faptul că oamenii mergeau zilnic și le hrăneau. De altfel, de ani buni păsările și-au făcut un obicei de a poposi într-un golf din Eforie Sud. Localnicii le-au adoptat și s-au asigurat că au mereu hrană, lucru care nu s-a mai putut repeta și astăzi.

„Le-am dat două pâini noi. Foarte multă lume vine să le dea de mâncare. Multă lume vine din localităţi învecinate special ca să le hrănească. Sunt prietenoase, pentru că sunt de mult timp aici, de vreo patru ani sunt. Primăvară pleacă. Vin zilnic şi le dau pâinică, eu le cumpăr zilnic câte o pâine”, spunea un localnic anul trecut.

Acum, în golful Capul Turcului, abia dacă mai găsești câteva dintre grațioasele păsări. Astfel, pentru că oamenii nu mai pot ieși din case să le dea de mâncare, multe dintre ele au plecat spre alte zone, în căutare de hrana lor tradițională: plante acvatice, pești de mici dimensiuni și moluște.

S-au deplasat către alte teritorii pentru a găsi hrană

„Lebedele, care de obicei poposesc la Eforie, în zona plajei, fac parte din specia Cignusorom, lebede de vară, şi sunt obişnuite, adeseori, în parcuri din Europa si nu numai, cu oamenii şi cu faptul că sunt hrănite”, a explicat biologul Răzvan Popescu Mirceni.

Sursa foto: Digi24

Întrebat de un reporter Digi de ce păsările au migrat spre alte zone, răspunsul a venit rapid: „În momentul de faţă, dat fiind contextul absenţei foarte multor oameni din exterior şi inevitabil a hranei, acestea fireşte că s-au deplasat către alte teritorii, către alte lacuri, din interior, unde găsesc hrană din abundenţă”.