Fenomen straniu în Ceahlău. Este unic și se petrece în fiecare an pe 6 august
România este în asentimentul popular Grădina Maicii Domnului, loc în care se întâmplă lucruri pline de mister și inexplicabile. Adevărate minuni le-am putea numi, și se întâmplă de zcei, poate sute de ani, peste tot, pe teritoriul acesta binecuvântat cu frumuseți unice în lume.
Pelerinajul de la schitul „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”
De-a lungul anilor, mai exatc de la clădirea schitului, zeci, sute, poate mii de credincioși, în sfânta zi de Schimbare la față a Domnului, iau cu asalt Ceahlăul pentru a se ruga și pentru a fi părtași la un eveniment unic, unii spun paranormal, alții numindu-l o minune dumnezeiască. Schitul se află în masivul Ceahlău, la cota 1.750 metri. Conform autorităților și anul acesta mulți credincioși vor lua parte la procesiunile religioase de la schit, iar în fruntea cortegiului care urcă muntele va fi IPS Teofan, mitropolitul Moldovei, care continuă, an de an, tradiţia instituită cu mulţi ani în urmă actualul Patriarh al României, Daniel.
Este unic și se petrece în fiecare an pe 6 august
Evenimentul unic, paranormal, ce are loc în fiecare an pe data de 6 august este cunoscut sub denumirea de ”piramida spaţială”. Fenomenul are loc pe vârful Ceahlăului și reprezintă un fenomen optic care se produce doar în această zi, la răsăritul soarelui și este o fantastică imagine tridimensională pe vârful muntelui.
„E o compunere de patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est, are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai joasă, face altă umbră. La fel, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august, datorită poziţiei soarelui, umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide.“, explică Mihai Marin, unul din mulții pasionați de astfel de fenomene, de peste 15 ani.