Femeie nevăzătoare, umilită de paznicul unui supermarket după ce a vrut să intre cu un câine însoțitor. Ce răspuns a primit

Răutatea oamenilor pare să nu aibă limită nici măcar atunci când este vorba de oameni lipsiți de apărare. În urmă cu puțin timp, postare aunei tinere nevăzătoare a devenit virală, după ce a povestit pe o rețea de socializare momentele traumatizante prin care a trecut.

“Cât de frustrată mă simt când „nu am voie”

Diana Ada și-a exprimat durerea și neputința pe Facebook, în speranța că poate ajuta oamenii să fie mai buni și să evite să simtă durerea ei și alte persoane nevăzătoare. Femeia a povestit un episod trist din viața ei, asemeni multor altora, tocmai dintr-un motiv de sănătate, pentru care ea nu este vinovată cu nimic.

Aflându-se împreună cu prietena sa și cu Zafi, câinele său însoțitor, Diana a vrut să intre într-un magazin Mega-Image pentru a-și cumpăra pâine și lapte. Șocul a fost enorm atunci când paznicul magazinului nu i-a permis accesul cu animalul, deoarece în magazine “sunt multe alimente și nu are ce căuta cu animalul”.

În ciuda faptului că tânăra i-a explicat că există o lege care îi permite acest lucru din cauza handicapului său, bărbatul a rămas indiferent la rugăminți. Ce a urmat este o poveste demnă de un film cu final trist, a căror protagoniști sunt tocmai cei mai nevinovați oameni.

Diana Ada a ajuns la concluzia că fiind nevăzătoare, oamenii o desconsideră și au impresia că handicapul ei nu se limitează doar la vedere, ci se poartă ca și cum nu ar putea vorbi sau gândi.

Mesajul postat pe Facebook

“Mă gândesc la cum unii oameni, pentru că sunt nevăzătoare, mă reduc la… nici măcar nu ştiu la ce. Dar ştiu cât de frustrată mă simt când „nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid, în locuri în care conform legii 448/2006 am dreptul de a intra.

Şi mai ştiu că e frustrant şi că în momentul în care sunt însoțită şi de o persoană, oamenii să i se adreseze ei, ca şi când aş fi responsabilitatea lor, ca şi când nu aş avea propria capacitate de a gândi, de a mă apăra, de a vorbi.

Am vrut în seara asta să intru la Mega Image-ul de pe Piezisă, în Cluj-Napoca. Ploua, şi i-am zis prietenei mele că voi intra cu ea, deşi nu aveam nevoie decât de un lapte şi o pâine. Domnul de la pază ne-a zis că nu avem voie. Că „magazinul e plin de alimente, ce să caute animalul înăuntru?”.

Prietena mea a încercat să îi explice că sunt nevăzătoare, că câinele e ïnsoțitor, că există o lege. Domnul s-a aşezat în uşă. Nu, nu şi nu. „Nu are voie* îi tot zicea prietenei mele care în cele din urmă i-a zis că sună la poliție.
Şi a sunat. Polițistul local i-a zis că e spațiu privat şi că magazinul are dreptul de a-şi selecta clienții.

Prietena agitată a încercat să-i explice ceva despre incorectitudinea selecției pe criterii care discriminează şi despre faptul că supermarketurile sunt spaţii publice în România, iar conform legii menționate am acces înăuntru. În cele din urmă, s-a terminat apelul la 112”.

Ce s-a întâmplat după intervenția Poliției

„O să vină un echipaj, trebuie să aşteptăm.” Până să vină echipajul, domnul de la pază a sunat-o pe şefa de magazin. Din ce am dedus din discuția lor, aş fi avut voie cu Zafira în magazin, dacă ar fi fost un câine de talie mică şi aş fi putut-o purta în brațe. Zaf e ochii mei, e independența mea. Practic vorbind, ea mă cam „duce pe brațe„.

Vă închipuiți cum aş fi eu, nevăzătoare, umblând dezorientată cu un Golden Retriever de 30 kg în brațe? Da, într-un supermarket aş fi dezastru. După aproximativ 15 minute a ajuns echipajul de poliție. Paznicul panicat a sunat-o iar pe şefă. I-a zis că-i cu domnii polițişti.

Şefa a vrut să vorbească la telefon cu un polițist. Polițistul îmi nota datele şi i-a zis să-i dea telefonul doamnei să-i explice. Paznicul i-a dat telefonul Adrianei. Eu mă aşteptam ca Adriana să-mi dea telefonul mie. Adriana i-a explicat că eu am voie cu câinele în orice spațiu public. La un moment dat, am auzit-o zicând un şir de nuuri, urmat de „în niciun caz, ea are câinele pentru a fi independentă, cum să-l legăm la uşă?”

În tot timpul ăsta, eu am aşteptat să ajungă şi la mine telefonul. Chiar voiam să vorbesc şi eu cu doamna, dar n-am mai apucat. A vorbit până la urmă şi polițistul, i-a explicat că există o lege şi că am voie să intru. Eu am tot aşteptat, dar mi-am dat seama că deşi eu eram „problema”, am fost cel mai puțin implicată în fiecare conversație care a avut loc în jurul conflictului.

Practic, Adri, considerată a fi responsabilă de mine, a fost abordată de fiecare dată, ceea ce m-a făcut să mă simt inutilă. Până la urmă, ne-am cumpărat laptele dorit, dar cred că mâine dimineață voi mânca un sendviş”, a fost mesajul publicat de o tânără a cărei viață este greu încercată de semeni.