Femeie, înjunghiată cu sânge rece de soț într-o stație de microbuz. Incredibil ce a făcut agresorul imediat după atac

de: Rosu Ioana
16 08. 2021

Scene de groază au avut loc în această dimineață în Slatina, acolo unde o femeie a fost înjunghiată chiar de soțul său, cu care se afla în curs de divorț. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, după ce bărbatul cu care trăia de ani buni a înjunghiat-o la nivelul gâtului și spatelui.

Motivul atacului sângeros

Violența în familie atinge cote maxime în România, iar majoritatea victimelor sunt femei. Astfel, o persoană se sex feminin, de 37 de ani, din Slatina, și-a văzut moartea cu ochii, în urmă cu puțin timp, după ce soțul său a înjunghiat-o în zona gâtului și a spatelui, în văzul tuturor. Potrivit primelor informații, cei doi soți au pornit o ceartă spontană, moment în care agresorul ar fi scos un cuțit cu care și-ar fi lovit nevasta.

La fața locului au intervenit atât polițiștii, cât și un echipaj medical care a transportat victima la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 43 de ani, în timp ce se afla în staţia de microbuz, ar fi lovit-o, cu un obiect tăietor-înţepător, pe soţia acestuia, cu care se află în proces de divorţ, aceştia fiind despărţiţi în fapt”, a transmis IPJ Olt.

Surprinzător este gestul făcut de bărbat după ce și-a lăsat nevasta înr-o baltă de sânge. Agresorul a părăsit locul faptei și s-a retras în locuința sa, acolo unde a fost găsit de polițiști. Acesta a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, oamenii legii urmând să cerceteze cauzele pentru care s-a ajuns la o asemenea tragedie.

Educatoare din București, ucisă cu bestialitate de soț

O crimă infiorătoare a cutremurta Capitala României, în urmă cu puțin timp. Tragedia a avut loc acum trei zile, iar cadavrul femeii de 48 de ani a fost găsit la o zi după cumplita crimă. Principalul suspect este chiar soțul acesteia, caruia îi era interzis accesul în apartament după mai multe acte de violență pe care le-a exercitat asupra femeii, dar și asupra uneia dintre copilele cuplului.

Potrivit primelor informații, corpul femeii ar fi fost găsit de o nepoată, prezentând răni grave și leziuni incompatibile cu viața.

Bărbatul femeii se află încă în stare de libertate, nefiind identificat de polițiști. Acesta și-a convins victima să îl lase să pătrundă în casa în care cei doi o aveau împreună, iar într-un moment de furie, bărbatul ar fi lovit-o și înjunghiat-o de mai multe ori.

„Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Cadavrul a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, au transmis autoritățile.