FCSB nu va mai juca pe stadionul din Ghencea după meciul cu Nordsjaelland. Veste primită de ”roș-albaștrii”
FCSB nu va mai juca pe stadionul Steaua, după meciul cu Nordsjaelland din preliminariile Conference League. ”Roș-albaștrii” au aflat că nu vor putea disputa partida CS Universitatea Craiova pe arena din Ghencea, așa cum ar fi vrut.
De ce nu va mai juca FCSB pe stadionul din Ghencea
FCSB își dispută meciurile de pe teren propriu pe cel mai mare stafdion al țării, Arena Națională. Dar din cauza unor evenimente desfășurate aici, vicecampionii României au fost nevoiţi să îşi caute un alt stadion pentru duelurile din Superligă și Conference League. Mai întâi, a fost derby-ul cu Dinamo, jucat pe ”Arcul de Triumf”, după care a reuşit să închirieze arena din Ghencea.
Dar FCSB nu va putea disputa partida cu CS Universitatea Craiova pe noul stadion. CSA Steaua a anunțat programul pentru Liga Națională de Rugby și pe 2 septembrie o înfruntă acasă pe CSM Constanța. Și în același weekend este programat și duelul dintre FCSB și Universitatea Craiova.
Când se va putea juca pe Arena Națională
Arena Naţională s-a umplut la două concerte de senzaţie în luna iulie, suținute de trupele Guns N’Roses și Depeche Mode, și de aceea nu a putut fi închiriată de FCSB. Din acest motiv, Gigi Becali l-a atacat dur pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
„Dacă ăla e tralalache și bagă concerte pe Arena Națională cât sunt meciuri… Nu există așa ceva în Europa. Apoi nu mai poți să joci fotbal. Că lui tralalache îi plac concertele.
Vai de capul lui, săracul, trebuie să ne rugăm pentru el. Și noi suntem nebuni. Dacă îi vezi fața, de ce îl mai votezi?! Are păr de tralalache, de ce îl mai votezi? Și noi suntem tralalache, că îl votăm”, a atacat Gigi Becali.
Nicușor Dan a avut o primă reacție și i-a răspuns latifundiarului din Pipera. El a explicat și de ce municipalitatea a acceptat și alte evenimente pe Arena Națională și nu doar meciuri de fotbal.
”Dincolo de aceste declarații, relația noastră cu FCSB a fost una corectă. Din momentul în care am reglat cu datoriile și am agreat să se plătească înainte, relația este una foarte corectă cu clubul.
Stadionul e făcut din bugetul local, iar bugetul local e plătit de oameni cu taxe și impozite. Oameni care iubesc fotbalul și oameni care iubesc concertele. Trebuie să-i mulțumim pe toți. E complicat ca Arena Națională să producă!”, a declarat Nicușor Dan, pentru gsp.ro.
Arena Națională va putea găzdui meciuri după 18 august. Nicușor Dan a spus că anul viitor, pe cel mai mare stadion al țării va avea loc concertul trupei Coldplay.