Faza care nu s-a văzut la TV in finala câștigată de Simona Halep. Toată lumea a izbucnit în râs în tribune, după gestul româncei. Video

de: Gabriel Esanu
21 09. 2020

Simona Halep este noua campioană de la Roma, după o finală încheiată foarte repede în fața Karolinei Pliskova. Doar 33 de minute a stat pe teren jucătoarea din Cehia, iar apoi s-a retras din cauza unei accidentări. Scorul era 6-0, 2-1 pentru Halep. În puținul timp petrecut pe teren, românca a avut timp să îi amuze pe toți cei prezenți în tribune.

Mesajul Simonei Halep pentru Karolina Pliskova: „Ne vedem în finala de la Roland Garros!”

Imediat după startul meciului, Simona Halep și-a dat seama că a uitat să își ia ceva important. Oamenii din staff au rezolvat problema și cineva a coborât la marginea gardului despărțitor de la tribune pentru a arunca pachetul. Distanța rămânea considerabilă, dar Simona Halep a prins cu siguranță. Fanii din tribune au observat imediat momentul și s-au amuzat copios. Mulți chiar au aplaudat-o pe Simona pentru gestul tehnic reușit și în pauza meciului cu Pliskova.

Bine prins, Simona Halep”, au scris și cei de la WTA.

„Vreau să o felicit pe Karolina. Ştiu că nu aşa îşi dorea să termine finala. Mult succes şi să ne vedem în finala de la Roland Garros. Sper să te refaci cât mai repede. A fost frumos să joc aici şi să fie şi suporteri în tribune, vă mulţumesc şi energia voastră s-a simţit. Aici am început ascensiunea mea, în 2013, iar de atunci am jucat din ce în ce mai bine. Iubesc acest turneu şi mă bucur că am în sfârşit acest trofeu în palmares, după atâţia ani. Vreau să le mulţumesc organizatorilor pentru efortul depus ca acest turneu să se dispute. Mulţumesc, bineînţeles, şi echipei mele”, a declarat Simona Halep la ceremonia de premiere.

Simona Halep și trofeul pe care l-a câștigat la Roma

În 2013, Simona Halep nu era încă în top în ierarhia WTA. A ajuns în semifinale, unde a fost eliminată de Serena Williams. A mai jucat finale în 2017 și 2018, învinsă de fiecare dată de Elina Svitolina.