Fata lui Ilie Dumitrescu a apărut pe Arena Națională lângă tatăl său. Toți au privit-o uimiți FOTO

de: Corina Oprea
22 11. 2023

Meciul România-Elveția de seara trecută a adus pe teren unele dintre cele mai mari personalități ale țării noastre. Printre cei care au venit să îi susțină pe tricolori s-a numărat și Ilie Dumitrescu, care a fost însoțit chiar de fiica sa. Cum arată Marya și cu cine seamănă feblețea celebrul fotbalist.

Ilie Dumitrescu a atras toate privirile pe National Arena

Ilie Dumitrescu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români ai timpurilor noastre. Fostul jucător al Stelei s-a retras din activitate, dar nu putea să lipsească de la unul dintre cele mai importante meciuri ale echipei naționale.

Acesta nu a venit singur, ci însoțit de fiica sa. Sportivul României este foarte mândru de unica sa fată, care nu a putut sta departe de el într-un asemenea moment important. La fel ca tatăl ei, și Mayra este foarte pasionată de fotbal și a ținut să îi susțină din tribună pe tricolori.

Cei doi s-au bucurat din plin de meci și au atras toate privirile asupra lor, pentru că tânăra este de o frumusețe orbitoare și îi seamănă perfect tatălui ei. Ilie Dumitrescu a ținut să imortalizeze momentul, motiv pentru care a făcut și o fotografie cu unica sa fiică.

Fanii din mediul online au fost încântați să îl vadă pe fotbalist în această formulă și au apreciat fotografia lui. Postarea a strâns multe aprecieri din partea internauților, care i-au transmis sportivului lor favorit cât de mult îl respectă.

La ce facultate a intrat fiica lui Ilie Dumitrescu

Unica fiică a lui Ilie Dumitrescu a devenit studentă. Este în primul an de studiu la SNSPA, o facultate pentru care a muncit mult și la care și-a dorit să intre încă de mică. Familia a susținut-o mult pe adolescenta care este și foarte talentată în această direcție.

Vezi și: Cum arată fata lui Ilie Dumitrescu. Mayra are 17 ani și vrea să fie actriță FOTO

Ilie Dumitrescu și-a dorit mereu să o vadă pe fiica sa la această facultate și așteaptă acum ca ea să ajungă pe micile ecrane. Spune că Mayra îi seamănă perfect, mai ales în ceea ce privește profesionalismul de care dă dovadă aceasta la doar 18 ani.

”A ales SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative). Chiar astăzi am primit mesaj de la ea că a fost admisă. O susțin. Pe ea o iubesc cel mai mult, clar. Este foarte implicată în ceea ce face. Este profesionistă. Cumva are ceva de la mine în zona asta de profesionalism”, spunea sportivul.

Fostul jucător al Stelei spune că fiica sa a făcut deja practică la Digi24, unde a lăsat o impresie foarte bună. Are stofă de om de televiziune și tatăl ei speră să o vadă cât mai curând strălucind pe micile ecrane. Este mândru de ea și își dorește să reușească tot ce își propune.

„Îi place să câștige, să iasă lucrurile așa cum își dorește. A vrut în zona asta. Eu am vrut și vreau… A făcut o practică foarte bună la Digi24. Tatonez cu ea, să văd dacă vrea să accepte provocarea asta. Cei de la Digi24 sunt încântați de ea. A fost la un internship și s-a descurcat foarte bine”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru UNIC

Analistul sportiv mai are trei băieți, doi din prima căsătorie, și unul care este fratele Mayrei. Acesta a recunoscut, însă, că fiica sa este cea de care e cel mai apropiat și pe care o iubește cel mai mult.

Ilie Dumitrescu, mândru de Echipa Națională

Ilie Dumitrescu s-a bucurat în mod entuziast la încheierea partidei dintre România și Elveția, care s-a încheiat cu scorul de 1-0, marcând astfel calificarea echipei naționale conduse de Edi Iordănescu pe primul loc în grupa preliminară pentru Campionatul European din 2024.

Află și: Ce a scris presa din Elveția despre Ianis Hagi. Momentul care i-a uimit pe jurnaliști

Fostul membru al „Generației de Aur” a elogiat performanța tricolorilor, remarcând că aceștia au oferit un spectacol fotbalistic la cel mai înalt nivel pe Arena Națională. De asemenea, a subliniat un aspect crucial, și anume existența de „dubluri” pe posturile din mijloc în sus în componența echipei naționale a României, în contrast cu o linie defensivă solidă și bine pusă la punct.

„Eu cred că am jucat foarte bine din punct de vedere tactic. În partea a doua a jocului, am fost superiori în multe momente. Totul a plecat din organizarea asta de joc. Am văzut un joc bun al lui Coman în a doua parte.

Testul a fost acolo (n.r. meciul tur). Vine pasa asta genială, Coman, Stanciu pasă foarte bună în spatele fundașului lateral, Moruțan altruist, pasă la Alibec, Alibec împinge mingea în poartă.

Am văzut echipa noastră la cel mai înalt nivel. Suntem cea mai bună echipă din grupa asta, am demonstrat-o și în seara asta. Am avut câteva fisuri, dar era greu ca adversarul să nu își creeze două ocazii de gol.

Nu au pierdut niciun duel 1 contra 1 cei de pe linia de fund, foarte bine au stat. Una peste alta, ce este important, fiecare jucător și-a adus aportul, la trei zile să schimbi 5 jucători”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Meciul a fost unul decisiv și a plasat România pe primul loc, chiar și peste Elveția. Toată România s-a bucurat pentru echipa națională, care a a dovedit că este bine pregătită și gata să reprezinte țara noastră mai departe.