Fata Adrianei Trandafir, probleme mari la Asia Express. A avut nevoie de doctor

de: Anca Lupescu
18 06. 2021

Fiica Adrianei Trandafir a avut nevoie de medic la Asia Express. Cele două au pornit împreună în aventura celui mai urmărit show, însă Maria Speranța a avut nevoie de îngrijiri speciale.

Fata Adrianei Trandafir, probleme mari la Asia Express

Totul s-a întâmplat înainte de o cursă, când Maria s-a simțit rău și a avut nevoie de intervenția medicilor. Adriana Trandafir a fost nevoită să pornească în cursă singură.

În primele zile din competiția Asia Express, Maria s-a simțit rău, iar actrița Adriana Trandafir nu a știut ce să îi facă.

„Am avut parte de o zi foarte grea, când am început ziua fără Maria Speranța, neștiind nimic de ea, că a spus că a luat-o medicul, că nu s-a simțit bine și am fost în cea mai cumplită situație din care am îmbătrânit 10 ani. Am plecat în cursă singură”, a povestit Adriana Trandafir, care își dorea să știe doar că fiica ei e bine.

Ea a povestit că a fost foarte greu, însă fiica ei s-a simțit mai bine cu ajutorul medicilor și a putut să se alăture mamei sale pe parcursul probei.

„A fost foarte greu, dar nu mă plâng, pentru că, uite, lucrurile s-au așezat. Maria Speranța a venit la un moment dat în timpul cursei, ceea ce a fost cea mai frumoasă întâlnire”, a spus actrița.

Cine este Maria Speranța

Maria Speranța are 20 de ani, a studiat la Haga și este o apariție nouă pentru lumea showbizului românesc, asta deși mama ei are o carieră impresionantă în țară.

„Maria Speranța este studentă la Haga, la Relații Internaționale, face Marketing”, spunea actrița despre fiica ei.

„Cea mai provocatoare experienţă personală, de până acum, singura în care o să ne testăm limitele, puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot. Împreună, pentru prima oară, suntem o echipă în situaţii nemaiîntâlnite, în locuri neştiute, în condiţii netrăite şi nebănuite.

O să trecem prin multe bune şi rele şi o să încercăm să facem faţă cerinţelor. Sperăm ca timpul nepetrecut împreună până acum să se adune într-un exercițiu de iubire, ambiţie, autocunoaştere, bucurie şi joacă, sperând să nu regretăm niciodată această alegere. Asia Express, noi suntem pregătite, tu?”, a mărturisit Maria Speranța înainte de plecarea la „Asia Express”.