Familia Obama este în doliu. Mama lui Michelle a murit la 86 de ani
Mama lui Michelle Obama, fosta Prima Doamnă a SUA, a murit la 86 de ani. Marian Robinson s-a stins din viață vineri, au anunţat familiile Obama şi Robinson, relatează Reuters.
Doliu în familia lui Barack Obama
Numită afectuos „prima bunică”, Marian Robinson a avut un rol esenţial în creșterea nepoatelor sale, Malia şi Sasha Obama, în primii lor ani la Casa Albă.
„După ce am bătut-o la cap, ea a fost de acord să se mute la Casa Albă cu Michelle şi Barack. Aveam nevoie de ea. Fetele aveau nevoie de ea. Şi a ajuns să fie sprijinul nostru prin toate”, se arată în declaraţia familiei sale, precizând că Marian a murit „în pace” vineri.
Detalii despre Marian Robinson
Marian Robinson s-a născut în anul 1937, în zona South Side a oraşului Chicago, fiind unul dintre cei şapte copii ai familiei. Părinţii săi s-au separat când era adolescentă şi ea a fost martoră la suişurile şi coborâşurile extreme ale relaţiilor rasiale din America. De pildă, tatălui ei nu i s-a permis să se alăture unui sindicat sau să lucreze pentru firme de construcţii mai mari din cauza culorii pielii sale şi, prin urmare, „a devenit neîncrezător într-o lume care părea să aibă puţin loc pentru el”.
În ciuda stigmatizării, fiica şi ginerele ei au ajuns la Casa Albă, Barack Obama devenind primul preşedinte american de culoare. Însă strălucirea Casei Albe nu a fost niciodată potrivită pentru Marian Robinson, a susținut familia.
„În loc să stea cu câştigători de Oscar sau laureaţi Nobel, ea prefera să-şi petreacă timpul la etaj (…), în camera de lângă dormitorul ei, cu ferestre mari care dădeau spre Monumentul Washington”, potrivit rudelor ei. Aceasta s-a împrietenit foarte tare „cu uşierii şi majordomii, oamenii care fac din Casa Albă o casă”.
Marian Robinson s-a căsătorit în anul 1960 şi a avut doi copii, unul fiind fosta Primă Doamnă Michelle Obama. Soacra lui Barack Obama a lucrat ca profesoară şi secretară.
În cei opt ani petrecuţi la Casa Albă, ea s-a strecurat adesea afară, pentru a cumpăra felicitări de la magazinele din apropiere, iar uneori alţi clienţi îi spuneau că seamănă cu mama Primei Doamne.
„Oh, mi se pune asta des”, reacționa ea.