Fabrica din România care își mărește producția cu 30%. Se vor face noi angajări

de: Sabina Anastasia
12 05. 2023

Ai auzit despre fabrica din România care își mărește producția cu 30%? Anunțul extinderii proiectului a fost făcut chiar de către CEO-ul companiei. Dacă ești în căutarea unui nou loc de muncă sau îți dorești să schimbi domeniul de activitate, ar trebui să urmărești îndeaproape situația. Află în rândurile de mai jos despre ce este vorba.

Fabrica din România care își mărește producția cu 30%

Este una dintre cele mai cunoscute companii prelucrătoare și producătoare de sticlă din România. Povestea sa a început în anul 2005, din dorința de a aduce pe piața autohtonă a sticlei o altă abordare a relațiilor companie-client, precum și ridicarea standardelor de calitate a produselor, după cum au transmis reprezentanții societății.

Este vorba despre Transparent Design. Producătorul de sticlă are în plan să își mărească producția fabricii din Popești-Leordeni cu 30 de procente, potrivit unui anunț făcut de CEO-ul companiei. Din societatea cu pricina pleacă, în fiecare zi, câte 1.300 de metri pătrați de sticlă.

Alina și Marian Nechifor au investit în modernizarea companiei Transparent Design, în ultimii doi ani de zile, o sumă de peste 5 milioane de euro. Totul, pentru a ajunge la capacitatea zilnică de producție a 1.300 de metri pătrați de sticlă securizată. Familia are un plan și mai complex pentru societatea cu pricina, în care s-au investit circa 3 milioane de euro.

Potrivit CEO-ului Transparent Design, fabrica din Popești-Leordeni ar urma să se extindă cu încă două hale. În total, suprafața totală a companiei va avea peste 14.000 de metri pătrați. În prezent, Alina și Marian Nechifor așteaptă obținerea autorizației de construire. Lucrările ar urma să se demareze în mai. Începând din luna iulie, vor veni și echipamentele noi.

Noi locuri de muncă la fabrica Transparent Design

„Capacitatea de producție a fabricii va crește cu 25-30% după extindere. Așteptăm autorizația de construire și în cursul lunii mai anticipăm demararea lucrărilor. Din iulie vor începe să vină și noile echipamente, iar până la sfârșitul anului le vom avea și pe acestea. Investiția în extindere este de aproximativ 3 milioane de euro”, a declarat Marian Nechifor CEO-ul Transparent Design, pentru Profit.

În 2022, compania a încheiat anul cu afaceri de circa 10 milioane de euro. Pentru anul curent, CEO-ul Transparent Design estimează o creștere de 10-15% a profitului. Ca urmare a extinderii fabricii, în anul 2024 compania ar putea să înregistreze o majorare de 25% a cifrei de afaceri, potrivit lui Marian Nechifor.

Citește și: O nouă fabrică de proporții în România. Angajările vor curge pe bandă rulantă, investiție de zeci de milioane

Odată cu extinderea capacității de producție a fabricii Transparent Design, se vor deschide și noi locuri de muncă, astfel încât românii care sunt interesați de schimbarea locului de muncă sau chiar a domeniului de activitate sunt sfătuiți să urmărească îndeaproape situația.