Explozie teribilă în Timișoara. Casă cuprinsă de flăcări după ce angajații unei firme de racordare la gaze au făcut o reparație de mântuială

Explozie teribilă în Timișoara. Casă cuprinsă de flăcări după ce angajații unei firme de racordare la gaze au făcut o reparație de mântuială
Explozie teribilă în Timișoara. Casa a fost cuprinsă de flăcări după ce angajatul unei firme de racordare la gaze și-a bătut joc de o lucrare Sursă poză: romaniatv.net

Zi neagră pentru trei persoane, după ce o explozie puternică a avut loc într-o casă din Timișoara, în această dimineață. La scurt timp după incident, casa a fost cuprinsă de flăcări, iar locatarii au reușit în cele din urmă să se autoevacueze. Potrivit primelor informații, explozia s-a produs din cauza unei lucrări de mântuială făcută de un angajat.

Casa a fost distrusă în întregime

Un obicei zilnic s-a transformat într-o tragedie. Astfel, după aprinderea unei țigări, viața a trei oameni a fost pusă în mare pericol. În acestă dimineață, un apel la 112 anunța un incediu extins la o casă, de pe strada Vuk Karadzic, din Timișoara, în cartierul Mehala.

La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și 17 pompieri. După eforturi îndelungate, focul a fost lichidat, iar două dintre victime au fost transportate la spital cu asuri de gradul al II-lea și al III-lea.

Sursă foto: stiridetimisoara.ro

Cea de-a treia victimă, un bărbat, în vârstă de 81 de ani, a refuzat să fie dus la spital, însă a suferit un atac de panică din cauza impactului devastator. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta atât în interiorul casei, cât și la nivelul acoperișului.

„Incendiul se manifesta în camera de la parterul casei, la sosirea pompierilor (…). La pompieri toate intervențiile sunt dificile pentru că nu știi ce găsești la fața locului. Mai ales că vorbim despre o acumulare de gaz”, a spus prim-adjunctul inspectorului șef, Valentin Colesnic, potrivit tion.ro.

Oamenii au crezut că s-a produs un cutremur

Potrivit vecinilor, un angajat de la gaze ar fi făcut în trecut o lucrare de mântuială, ceea ce a condus la acumularea de gaze. Fără să știe de această acumulare, una dintre victime și-a aprins țigara, moment în care s-a produs nenorocirea.

În urma exploziei puternice, pereții casei au explodat, iar acoperișul a zburat. Imediat a urmat și incendiul, ceea ce a speriat vecinii. Aceștia au crezut initial că a fost cutremur, dar după ce au văzut fumul gros ieșind din casa cu pricina, au alertat autoritățile.

„M-a aruncat în sus când a explodat. Stau la trei case distanță. Am crezut prima dată că e cutremur, însă apoi am ieșit afară și am văzut fumul”, a declarat un vecin pentru Antena 3.

Aceștia au mau povestit că recent, țeava de gaz a fost ruptă de o mașină de gunoi, într-un accident, iar niște angajați de la gaze ar fi venit să o repare/înlocuiască. Din păcate, se pare că lucrarea a fost făcută de mântuială, specific muncitorului român, așa că o nenorocire nu a întârziat să apară.

Vezi imagini video de la fața locului:

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI