Explozie puternică la un magazin Dedeman din Botoșani. Autoritățile anunță 13 persoane rănite, din care 4 se află în stare gravă

de: Ana Trotea
07 06. 2024

Explozie puternică la un magazin Dedeman din Botoșani! Este alertă la Botoșani, unde pompierii intervin la magazinul de bricolaj Dedeman din Botoșani în urma unei explozii puternice. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, conform News.ro.

Update 13:30: Conform ccelor mai recente date din teren, la acest moment au fost indentificate 13 persoane rănite, din care 4 se află în stare gravă.

„Până în momentul de faţă s-au înregistrat 13 victime, dintre care 4 în stare gravă, doi dintre pacienţi fiind intubaţi.

Pacienţii prezintă arsuri de diferite grade într-o proporţie de 10-15%, localizate în partea superioară a corpului”, afirmă a informat Ministerul Sănătăţii vineri, într-un comunicat.

Reamintim că la momentul exploziei, conform autorităților, se aflau cel puțin 100 de persoane în interiorul magazinului, angajați și clienți. În ceea ce-i privește pe cei 4 răniți grav, a fost trimis un elicopter de la București pentru a-i prelua și transporta la unități spitalicești din Capitală.

Update 11:50: Raed Arafat a avut o primă reacție după explozia puternică de la magazinul Dedeman. Șeful DSU a confirmat că 10 persoane au fost rănite și au arsuri de gradul 1 și 2. De asemenea, Arafat a precizat că explozia s-ar fi produs din cauza unei defecțiuni la centrala pe gaze a magazinului

”Au fost evauate peste 100 de persoane. Avem 10 persoane rănite, dar sunt cu toții conștienți și au fost transportați la spital. Este vorba despre persoane cu arsuri de gradul 1 și 2, după primele evaluări.

Au fost mobilizate 2 elicoptere SMURD, de asemenea stă în stand-by avionul SMURD și un elicopter pentru victime multiple Black Hawk. Situația este în dinamină, echipele de pompieri continuă căutările în magazin. O persoană deja este transportată la spitalul din Iași și suntem pregătiți să transportăm și la București, dacă va fi nevoie. Planul roșu rămâne în vigoare, iar echipejele medicale rămân la fața locului.

Toți cei răniți ar fi angajați ai magazinului, nu sunt clienți. Din primele informații ar fi vorba despre o defecțiune la centrala de gaze a magazinului.”, a spus Raed Arafat, la Antena 3 CNN.

Update: Conform noilor informații, zece persoane au fost rănite în urma exploziei. La locul incidentului s-au deplasat 12 unități de intervenție, inclusiv autospeciale de stingere și ambulanțe SMURD. ISU Botoșani a solicitat și sprijinul echipajelor din județul Suceava.

Explozie puternică la un magazin Dedeman din Botoșani

Din primele informații, cel puțin șapte persoane au fost rănite, iar zeci de persoane s-au autoevacuat. Salvatorii caută în interiorul magazinului alte posibile victime.

Monitorul de Botoșani informează că această explozie puternică s-a produs la magazinul Dedeman situat la periferia orașului. La fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție, pompieri, șase ambulanțe și o ambulanță pentru victime multiple.

„Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pentru a asigura o intervenție eficientă, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transportul personalului și victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă”, a anunțat IGSU.

„Din primele date, șapte persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale. Alte 30 de persoane au reușit să se autoevacueze din magazin”, a transmis ISU Botoșani.

Prima reacție a magazinului Dedeman. Ce se întâmpla în incintă înainte de explozie

„Astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident regretabil, au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în magazin în acel moment, clienți și angajați, au fost evacuați în siguranță, iar intervenția rapidă a echipelor de intervenție a permis stingerea incendiului într-un interval scurt de timp.

Menționăm că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autoritățile investighează circumstanțele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei.

De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoșani respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incendiu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident.

Prioritatea noastră este să asigurăm că toți cei afectați de acest incident primesc îngrijirea și suportul necesar. Colaborăm strâns cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a investiga și stabili cauzele exacte ale exploziei și vom reveni cu informații oficiale în momentul în care toate anchetele vor fi finalizate.

Le mulțumim echipelor de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. Eforturile lor rapide au permis gestionarea eficientă a situației și transportarea imediată a persoanelor afectate la spital.

Ne preocupăm să sprijinim recuperarea victimelor și vom pune la dispoziție toate resursele necesare în acest scop”, a transmis Dedeman,