Explozie puternică într-un apartament din Târgoviște, urmată de incendiu. O singură persoană a fost rănită

de: Ionuț Vieru
31 03. 2022

O explozie puternică urmată de un incendiu a avut loc în interiorul unui apartament din Târgoviște. Incidentul a avut loc în noapte de miercuri spre joi. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, restul s-au autoevacuat.

Explozie urmată de incendiu într-un bloc

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare,  ambulanță SMURD și o autospecială pentru lucru la înălțime. Un bărbat în vârstă de 57 de ani a necesitat îngrijiri medicale de la echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Circa alte 30 de persoane s-au autoevacuat din imobil.

„Explozia a fost urmată de un început de incendiu (au ars furtunul de la aragaz şi materiale textile). În urma incendiului a rezultat o victimă care a suferit arsuri la nivelul feţei. Au fost afectate uşa de la intrarea blocului, uşa, ferestrele şi balconul apartamentului şi două autoturisme aflate în faţa blocului”, precizează ISU Dâmboviţa.

Pagubele materiale au fost uriașe. Au fost afectate ușa de la intrarea blocului, explozia fiind foarte puternică ferestrele și balconul apartamentului, dar și trei autoturisme care se aflau în fața blocului.

„La o primă evaluare a urmărilor exploziei, se pare că nu este afectată structura blocului. Totodată, a mai fost identificat un autoturism avariat. A fost solicitat Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru efectuarea unor verificări de specialitate”, mai anunţă ISU Dâmboviţa.

Explozie la un bloc provocată de o acumulare de gaze

În urmă cu câteva zile, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea, au intervenit pe strada Unirii, acolo unde o explozie a avut loc în jurul orei 17:30. La fața locului a ajuns un echipaj de stingere și una pentru descarcerare cu echipaj complet.

În acest caz, explozia nu a fost urmată de un incendiu, însă o femeie a fost rănită la nivelul capului. Aceasta a refuzat transportul la spital. Pagubele materiale au fost înregistrate doar în interiorul apartamentului. Potrivit pompierilor, cauza cea mai probabilă a producerii exploziei a fost acumularea de gaze.

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Teleorman

O altă explozie a avut loc, miercuri seară, într-un bloc din Alexandria, potrivit ISU Teleorman. La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe, dar și mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

„Explozie urmată de incendiu în Alexandria, bl. L3, str. Carpaţi. Se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj CBRN (echipaj de intervenţie în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare) şi trei ambulanţe”, precizează ISU Teleorman.

Reprezentanții ISU Teleorman au anunțat că trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar peste 30 au fost evacuate.