Explozie la o firmă din Alba. Un om a murit. Câte victime sunt până în acest moment

Explozie la o firmă din Alba. Un om a murit. Câte victime sunt până în acest moment
Un om a murit în urma unei explozii, în județul Alba

O explozie puternică s-a produs, marți, în curtea unei firme din localitatea Pianu de Jos, județul Alba. În urma deflagrației și-a pierdut viața o persoană, iar alta a fost rănită. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs explozia.

Un om a murit în urma unei explozii, în județul Alba

Explozia s-a produs, marți, în curtea unui operator economic din localitatea Pianu de Jos. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au transmis că pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor și pentru a asigura măsurile de protecție, în urma unui apel la numărul de urgență 112 prin care s-a anunțat că două persoane sunt rănite.

Polițiștii care au intervenit la fața locului au descoperit o persoană decedată. „O persoană a decedat pe raza localității Pianu de Jos, după ce a suferit leziuni, în urma unei explozii. O altă persoană a suferit leziuni, posibil ușoare”, a transmis Poliția Alba.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs explozia.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI