Experiment inedit în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3. Greșeala banală care duce la răspândirea virusului

de: Filon Stan
14 05. 2020

Antena 3 a publicat un experiment făcut de o televiziune japoneză în care s-a văzut cât de repede se poate răspândi un virus, dacă nu păstrăm distanțarea socială și dacă ne relaxăm prea mult în fața temutului virus. Cel care a prezentat experimentul a fost Mihai Gâdea, în emisiunea Sinteza Zilei, iar profesorul Alexandru Rafila a spus exact unde greșim și cum ne putem îmbolnăvi.

Experiment inedit la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3

În experimentul prezentat de Antena 3, 10 oameni au mers la un bufet, unde au luat masa împreună. Fiecare s-a servit cu mâncarea dorită, apoi cu toții au stat 30 de minute la aceeași masă, timp în care au mâncat. Ceea ce nu se știa era faptul că unul dintre cei 10 avea vopsea incoloră pe palme. După 30 de minute, vopseaua respectivă a ajuns pe aprope toți cei 10 oameni care au mâncat împreună. Așa se poate răspândi și coronavirusul, nemaiținând cont de faptul că acesta se transmite și prin aer.

„În acest experiment nimeni dintr-un grup de persoane care luau masa nu știa că era cineva care avea o vopsea invizibilă pe mâini. Așa se întâmplă de foarte multe ori: mergem la serviciu, mergem într-un loc public, mergem într-un autobuz – nu trebuie să mergi neapărat într-un restaurant. Mergem într-un spațiu închis și e foarte posibil ca o persoană să fie infectată”, a explicat Mihai Gâdea.

”Persoanele erau la distanță prea mică”

Rezultatul experimentului a fost comentat, la Sinteza zilei, de dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

„Fiecare ar trebui să facă o simulare la locul de muncă să vadă unde sunt zonele în care se aglomerează mai multe persoane, ce se întâmplă în spațiile comune, și să ia măsuri care sa evite ce ați arătat dvs.. Apropo de servirea mesei, care a dus la contaminarea persoanelor aflate acolo, în primul rând că înghesuiala era prea mare. Persoanele erau la distanță prea mică.

Ca să evităm acest lucru, mâncarea trebuia porționată, pusă în farfurie de personal de servire și fiecare mergea și își lua farfuria, fără să circule în toată zona respectivă”, a explicat dr. Alexandru Rafila.