EXCLUSIV! Vă mai amintiți de Gabi Lăutaru, din trupa Boombastic? E taximetrist, la vreme de pandemie: câți bani câștigă în 2020
Gabi Lăutaru, solistul care în anii 90 făcea furori cu piesa „Ești ca o viperă”, alături de colegii lui din trupa Boombastic, a renunțat la muzică şi trăiește din taximetrie, meserie care îi răpește aproape o jumătate din zi. Într-un interviu exclusiv pentru playtech.ro, artistul ne-a povestit despre viața în trafic, pe șoselele Capitalei, dar și despre regulile pe care le respectă cu strictețe, la vreme de pandemie.
Nu ți-e teamă să lucrezi ca taximetrist?
Nu, nu-mi este, n-am nici o problemă, știu că Dumnezeu este cu mine, sunt om credincios. Dacă nu am fi noi, „fomiștii”, cum ni se zice, la treabă, pe străzi cu transportul alternativ (Uber), și cei cu livrările de food ,cât și curierii, cine v-ar mai ajuta, măi, oameni buni? Ne protejăm si muncim.
Ai stat în izolare sau ai fost bolnav în aceasta perioadă?
Nici una, nici alta.
Cum te ferești de coronavirus, având în vedere că în mașină se pot urca și oameni bolnavi?
Port mască, dezinfectez mâinile și suprafețele din interior, țin geamul deschis. Așa este sănătos și pentru mine și pentru clienți.
Câte ore pe zi porți mască, câte ore stai în trafic?
Muncesc cam 10 ore zilnic și tot atâtea ore port masca. Nu mă deranjează, așa cum îi aud pe alții, masca ne poate feri de virusul ucigaș, este obligatorie.
S-a întâmplat să ai în mașină un bolnav COVID?
Nu, și sper ca cei care știu că sunt bolnavi sau au simptome să nu iasă din casă, să cheme Salvarea, nu taxiul.
Mai lasă lumea bacșiș, la vreme de pandemie?
Bacșiș? Clienții lasă foarte rar, acum nu are mai are lumea bani, s-au închis multe locuri de muncă, oamenii țin de bani, nu se știe ce va urma, toți face economii la ”sânge”.
Gabi Lăutaru nu se teme să încaseze costul curselor în bani cash
Nu ți-e frică să pui mâna pe bani?
Nu, nici chiar așa. Totul e ca apoi să-ți dezinfectezi mâinile.
Mai circulă lumea cu taxiul sau sunt tot mai puține curse?
Desigur, circulă chiar mai des cu noi decât cu tramvaiul sau cu autobuzul, toți fug de locurile aglomerate, mai ales că în mijloacele de transport în comun nu toți respectă regulile sanitare.
Cam cât se câștigă lunar din această meserie?
Depinde de ce curse ai, scurte sau lungi, trebuie însă să muncești mult, ca să faci bani pentru un trai decent. Încercăm să mai muncim cât încă se mai poate. Nu se știe cât va dura această perioadă și în mod sigur bănuții care îi vom avea se vor duce pe hrană.
Gabi Lăutaru duce dorul întâlnirilor cu fanii și vrea să revină în muzică
Cum dezinfectezi mașina?
Cu spirt și cu șervețele antibacteriene.
Iei clienți doar la comandă?
Da, categoric, este cel mai corect, știi de la ce adresa l-ai luat, pare mai sigur așa.
Condoleanțe, pentru bunica ta dragă. Crezi că din cauza coronavirusului, medicii nu s-au putut ocupa mai mult de pacienții cu boli cronice?
Mulțumesc. Sunt sigur de asta, bolnavii cronici au fost lăsați deoparte, bunica mea a murit în spital, acum două luni, nu a avut Covid, ci probleme cardiace. A lăsat un mare gol în inima mea. Ea m-a crescut, era o femeie tare blândă.
Nu ți-e dor de muzică? Ai planuri să revii pe scenă, când va trece pandemia?
Îmi lipsesc scena și întâlnirile cu fanele și cu fanii. De revenit, cam greu în zilele noastre, fără un sponsor financiar. Aș vrea să revin, dar nu găsesc ușa prin care să intru din nou.