24 ian. 2020 | 14:08

EXCLUSIV Soțiile lui Cristi Borcea, obligate să semneze acest act, la căsătorie. Ce nu au voie să facă sub nicio formă

Știri generale
EXCLUSIV Soțiile lui Cristi Borcea, obligate să semneze acest act, la căsătorie. Ce nu au voie să facă sub nicio formă

Cristi Borcea are o familie foarte frumoasă, de care se bucură pe deplin, odată cu eliberarea din spatele gratiilor. Și-a refăcut viața alături de Valentina Pelinel, iar manechinul i-a dăruit un fiu superb, pe nume Milan Cristian, dar și pe gemenele Indira și Rania. Mai mult, micuțele mai împart și numele sfânt de Maria, pe care ambele l-au primit, la botez, așa cum și-a dorit mămica lor celebră.

EXCLUSIV Soțiile lui Cristi Borcea, obligate să semneze acest act, la căsătorie

În trecut, fostul acționar de la Dinamo București a fost însurat cu Mihaela, din 1988 și până în anul 2011. Pe atunci, cei doi s-au separat și din pricina unui scandal ce izbucnise între fosta parteneră de viață și noua iubită, pe atunci, Alina Vidican. De meserie tot manechin, aceasta a renunțat la carieră pentru a fi cu Cristi Borcea și i-a dăruit, de asemenea, un copil. Mariajul cu fostul fotomodel a durat din 2011 și până în 2016.

EXCLUSIV Soțiile lui Cristi Borcea, obligate să semneze acest act, la căsătorie. Ce nu au voie să facă sub nicio formă

Toate soțiile lui Cristi Borcea au fost puse să semneze un act de confidențialitate, fiind remunerate generos

Pe când se afla în spatele gratiilor, omul de afaceri a început o frumoasă poveste de dragoste cu Valentina Pelinel. Blondina a rămas însărcinată cu Milan și s-a dedicat creșterii băiețelului în totalitate. Mai mult, Cristi Borcea a fost condamnat la 7 ani de închisoare, din care a făcut 5 ani și o lună. Va executa restul pedepsei sale în stare de libertate.

Ce nu au voie să facă sub nicio formă?

Dacă a existat o vreme în care fostele partenere ale afaceristului își duceau crizele de gelozie în public, fie în platourile de filmare ale televiziunilor, Cristi Borcea a decis să încheie „păruiala” odată și pentru totdeauna. Acesta le-a pus pe toate femeile din viața lui, la căsătorie, să semneze un act de confidențialitate. În paginile documentului, sursele Impact spun că ar fi existat și o condiție specială. E vorba tocmai despre evitarea scandalurilor, în public.

De aceea, nicio parteneră a ex-acționarului Dinamo nu ar avea voie să le aducă cuvinte de ocară celorlalte foste ale sale. În urma înțelegerii scrise, atât Mihaela Borcea, Alina Vidican, dar și Valentina Pelinel, au primit compensații generoase. Este vorba despre afaceri pe care Cristi Borcea le-a încredințat femeilor din viața lui. Și, tocmai pentru că este un vizionar și a gândit întotdeauna și în cifre, în postura de businessman, acesta nu își dorește ca afacerile să aibă de suferit, în urma posibilelor scandaluri amoroase.

Ce afaceri au primit Alina Vidican și Valentina Pelinel

Prima soție a lui Cristi Borcea, Mihaela, a primit odată cu divorțul și o vilă în Pantelimon, estimată la 2 milioane de euro. De asemenea, i-a fost încredințat Hotelul Olimp, alături de două saloane de înfrumusețare, din Capitală. A mai primit un salon de nunți în Crângași, dar și clubul Viper Pub, împreună cu Ștrandul Mogoșoaia.

Separarea de Cristi Borcea i-a adus Alinei Vidican o vilă în complexul rezidențial Pipera, înălțată de firma de construcții deținută de frații Ioan și Giovani Becali. Aceasta a mai primit la divorț și apartamentul din New York de 1 milion de euro și un restaurant în același oraș american.

Cea mai nouă parteneră a acestuia, Valentina Pelinel, a primit odată cu semnarea actelor de căsătorie un apartament de 1 milion de euro în Complexul Persepolis, localizat în Cartierul Francez, din Capitală. Fostul manechin a mai aflat că pe numele ei a trecut și un alt ștrand deținut de Borcea – Magic Place Aqua Crângași. La fel, aceasta a mai primit și un salon de nunți, numit Magic Place Event Grant, dar și un hotel din Timișoara.

PlaySport
Vedeta sexy ȘI-A MĂRIT TARIFUL după ce a apărut cu un MILIONAR! Cât cere acum pe oră
Ego.ro
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj. ȘOC TOTAL FOTO
Digi24
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat rușii navele și submarinele
Cancan.ro
Cum se comportă, de fapt, Kate Middleton în spatele camerelor de luat vederi. Un fost angajat a spus adevărul gol-goluț!
Stirile PROTV
Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din mașină. Sfatul util al experților
Romania TV
Cântăreață scuipată, înjurată și dată afară de la filmările pentru Paște: „Am trăit o experiență traumatizantă”
Capital.ro
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
EVZ.ro
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
Adevarul
Comorile satului ajuns pe fundul Lacului Cinciș. Românii erau uimiți de mulțimea vestigiilor antice VIDEO
BZI.ro
Spynews.ro
Oana Lis a început să-și vândă lucrurile din casă! Soția lui Viorel Lis, apel disperat: ”Am probleme mari de rezolvat” / FOTO
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO
Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
FOTO Ce face un milionar român la Dubai, ”când nu are chef să ia mașina”
Digisport.ro
Primul oraș modern al Imperiului Otoman se află în România. A fost creat de un sultan. „Regimul comunist i-a distrus frumusețea”
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200% mai scumpă. „De trei zile arunc”
Digi24
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
EVZ.ro
Drama uriașă a lui Naomy, prima femeie transgender din România, care a murit la doar 47 de ani! A fost abandonată într-un șanț, la trei zile după naștere
Spynews
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Capital.ro
Câte zile libere vor avea românii de Paşte şi 1 Mai. Minivacanţa poate avea patru sau şase zile
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
O simplă mișcare care TE COSTĂ MINIMUM 600 de lei. Atenție ce face pe stradă
Mediaflux
Oana Lis a început să-și vândă lucrurile din casă! Soția lui Viorel Lis, apel disperat: ”Am probleme mari de rezolvat” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Unde ar fi fost găsit soțul Mariei Roman, conform surselor Antena Stars. Bărbatul a fost dat dispărut pe 16 aprilie
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro