EXCLUSIV Singurul politician în fața căruia Dana Budeanu tremură ca frunza: ”S-au întâlnit la botezul Elenei Udrea și a făcut-o din cuvinte”

de: Andrei Alexandra
10 10. 2020

A “tocat” întreaga clasă politică, însă niciodată, dar niciodată, nu a avut curajul să se ia de Traian Băsescu. Impact.ro a aflat care este motivul și cum a decurs singura întâlnire dintre cei doi.

A stârnit un val de antipatie după ce s-a aliat cu PSD-ul

Una dintre cele mai efervescente și controversate persoane din peisajul public autohton este, fără doar și poate, Dana Budeanu. Designerul a căpătat multă notorietate, în special în mediul online, acolo unde are două rubrici săptămânale, “Stilul ești tu” și “Mafioții și Amețitele”. Urmărită pe conturile de socializare de peste 2 milioane de persoane, creatoarea de modă a stârnit, deopotrivă, un val de simpatie, dar și de profundă antipatie, după ce s-a declarat o susținătoare aprigă a PSD-ului și a anunțat că o sprijină pe Gabriela Firea pentru a câștiga un nou mandat de Primar al Bucureștiului.

Astfel, în ultimele șase luni, ea a luat la bani mărunți întregul Guvern Orban, dar și pe Nicușor Dan, pe care l-a desființat ori de câte ori a avut ocazia. Mai mult, Dana Budeanu este cea care a “aruncat” în spațiul public înregistrarea dintre Nicușor Dan și un reprezentant al primăriei Sectorului 4, în care candidatul la primărie, un potent om de afaceri, ar fi încercat să împiedice o demolare. Actualul primar al Capitalei a fost acuzat de trafic de influență și șantaj, după ce ar fi încercat să intervină pentru afacerist, considerat interlop din cauza implicării sale în activități ilegale.

Moment tensionat la botezul fiicei Elenei Udrea

Traian Băsescu a pus-o la punct pe Dana Budeanu

Dana Budeanu a “desființat”, pe rând, o mulțime de personaje politice, de la Raed Arafat, Florin Cîțu, și până la Ludovic Orban. Nu a îndrăznit, însă, să se ia de Traian Băsescu deși, conform informațiilor noastre, anumiți membri PSD i-ar fi cerut acest lucru. Motivul? I-ar fi realmente teamă de fostul președinte al României, după un episod petrecut anul trecut, la botezul fiicei Elenei Udrea, a cărei nașă este chiar designerul:

“Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că ele sunt foarte bune prietene, de mai bine de zece ani. La botezul fiicei Elenei Udrea a venit și Traian Băsescu, așa cum era de așteptat. El nu a vrut, însă, să stea deloc de vorbă cu Dana Budeanu. Au avut un schimb scurt de replici, în care Băsescu a făcut-o din cuvinte pe Dana, scurt și la obiect. Ba mai mult, el i-a transmis că abia așteaptă să îl confrunte. De dragul Elenei Udrea, însă, ambii au evitat un conflict direct, preferând să se ignore la eveniment”.

Dana Budeanu se teme de Traian Băsescu

Traian Băsescu, singurul politician de care Dana Budeanu se teme

Cu toate acestea, fostul președinte nu s-a putut abține să nu își manifeste, public, disprețul față de Dana Budeanu, având o reacție vehementă imediat după ce aceasta a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3.

“O ridicolă. Ea e o femeie fără cultură. I se pare că-i deșteapta pământului, dar e de un ridicol absolut. Nu spun că Nicușor Dan nu a intervenit pentru acel cetățean care a încălcat legea. Dar ea trebuie să se limiteze la această informație. Am văzut-o aseară, pur și simplu fără vocabular. Se vede că este o femeie care nu citește. Nu are cuvintele la ea. Se pare că gândește adânc, dar nu prea are cu ce”, a declarat politicianul.

În ciuda faptului că a fost “executată” public de Traian Băsescu, Dana Budeanu nu a contra atacat, fiind pentru prima dată când o persoană publică o șicanează, iar ea nu ripostează.