EXCLUSIV Secretul rușinos al lui Adrian Cristea a ieșit la iveală. Denisa Nechifor l-a divulgat chiar ea!
Secretul rușinos al lui Adrian Cristea, divulgat de Denisa Nechifor
În ce relații ești acum cu Adrian Cristea, tatăl fetiței tale? Vine să o vadă pe Rania?
Cu Adi sunt în relații foarte bune. Rania are o relație specială cu tatăl ei, încurajată de mine de când s-a născut, și așa va fi și în continuare. Așa e benefic creșterii sănătoase a copilului. Suntem prieteni, cooperăm, colaborăm, în măsura în care poate, își aduce și el aportul. A venit la Rania acum, în pandemie, de câteva ori, au fost un picuț mai precauți, dar probabil va veni și de Sărbători. Suntem pe pace, mie nu-mi plac conflictele, și încerc s-o țin și pe Rania departe de lucrurile acestea. Eventualele discuții pe care le-am mai avut cu Adi au fost cumva constructive și cumva să nu rănească copilul foarte tare, pentru că Rania e foarte sensibilă.
Vrei sa te muți la Londra cu Rania. Ai discutat cu Adi despre acest aspect?
Îmi doresc să mă mut, nu am destul curaj pentru că am aici o stabilitate financiară la care e destul de greu să renunț. Acolo ar trebui s-o iau cumva de la 0 și la vârsta mea nu prea îți vine să mai faci lucrul ăsta. Am devenit și destul de comodă, am o poziție foarte bună în București. Doar că Rania preferă Los Angeles, ea preferă să se mute la LA nu la Londra, deși pentru mine Londra din punct de vedere al unui viitor job ar fi mult mai benefică și mai productivă decât LA. Oricum, ceva îmi spune că nu o să mai rămân pe aici decât o perioadă. Adi spune ce spun eu, pentru că știe că nu aș lua o decizie care să-i afecteze viitorul Raniei decât în bine. Toți trăim pentru copiii noștri.
”Adi Cristea e un tată foarte bun. Pensie alimentară nu am avut niciodată! Nu am cerut, nu mi s-a dat. Nu am avut pretenții financiare și asta pentru a asigura liniștea copilului”
Cum este Adrian Cristea ca tată?
Este un tată foarte bun. Pensie alimentară nu am avut niciodată! Nu am cerut, nu mi s-a dat. Nu am avut pretenții financiare și asta pentru a asigura liniștea copilului. La noi a fost un pic mai complicat, dar am preferat ca eu să renunț la o parte din pretențiile pe care le au mamele și la drepturile copilului pentru a avea liniștea aceea. Nu mai aveam nervi pentru procese, instanțe, efectiv m-ar fi consumat enorm. Slavă Domnului, până acum m-am descurcat eu, și-mi doresc să cred că mă voi descurca și în continuare. Adi este un tată care-și iubește enorm copilul, vine în vizită la copil, este acolo când am nevoie fizic de el. Nu mai colaborăm pe partea de bussines.
În principiu nu, dar nu exclud pentru că oamenii sunt diferiți. Chiar anul trecut am cunoscut un băiat fotbalist, care pe plan internațional este destul de cunoscut. Oamenii sunt diferiți, am 36 de ani, până acum am înțeles că meseria nu spune chiar totul despre un om. Nu am nici o problemă cu fotbaliștii, am foarte mulți prieteni. Niciodată să nu spui niciodată.
”Pandemia aceasta mi-a consumat o relație, pentru că era una la distanță și nu prea merg lucrurile acestea”
Eu îmi mai doresc, Rania nu vrea. Pandemia aceasta mi-a consumat o relație, pentru că era una la distanță și nu prea merg lucrurile acestea. Nu țin foarte tare la căsătorie, pentru mine importantă e liniștea.
Ce veți face de Sărbători? Obișnuiai să pleci în vacanțe cu Rania. Mai aveți acest curaj?