EXCLUSIV Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu, prin București, la 10 zile după ce au fost diagnosticați cu Covid. Cum au fost surprinși

Ozana barabancea a fost văzută la terasă, în bucurești, la 10 zile după ce a fost diagnosticată cu Covid 19

La 10 zile după ce au fost diagnosticați cu Covid, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu au fost văzuți prin București. Potrivit protocolului publicat de Ministerul Sănătății, izolarea chiar și în cazul asimptomaticilor este de 14 zile, fără excepții.

Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu, plimbare prin București

Potrivit surselor noastre, cei doi au fost văzuți în Capitală, în cursul zilei de duminică, 29 iunie. Vă reamintim că testarea și confirmarea rezultatului a venit în data de 19 iunie 2020, adică exact cu 10 zile înainte.

Andrei Ștefănescu a fost văzut cu mașina la o spălătorie din Pipera, luni după-amiaza, în jurul orelor 17.00. Martorii spun că era singur în mașină și nu purta mască, tocmai din acest motiv fiind foarte ușor de recunoscut. În cazul Ozanei Barabancea, aceasta a fost văzută în zona Piața Universității, la o terasă. Dovadă stau și imaginile în posesia cărora am reușit să intrăm în cursul zilei de marți, 30 iunie 2020.

Ozana Barabancea, la terasă, în Piața Universității
Ozana Barabancea, la terasă, în Piața Universității

Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Andrei Ștefănescu, Alina Pușcaș au fost internați la Matei Balș

Pe data de 19 iunie, Marcel Pavel mărturisea că a ajuns la spital cu o dublă pneumonie, iar mai apoi a fost testat pozitiv cu coronavirus și internat la Spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală. Pentru că în ultimele zile participase la filmările emisiunii “Te cunosc de undeva” (Antena 1),  toți cei prezenți au fost testați de urgență, iar filmările pentru emisiune au fost suspendate, potrivit unui comunicat oficial dat de postul TV.

Cea de-a doua persoană confirmată pozitiv cu coronavirus a fost Ozana Barabancea, internată și ea, la Matei Balș, însă pe secția de copii, deoarece nu mai existau paturi în secțiile pentru adulți. I-au urmat, mai apoi, Andrei Ștefănescu, Alina Pușcaș și actrița Carmen Tănase. Milioane de telespectatori au urmărit cu sufletul la gură detalii despre starea lor de sănătate.

Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu, externați joi

Din primele informații, se pare că Andrei Ștefănescu șiOzana Barabancea au părăsit joi spitalul Matei Balș, ceea ce înseamnă că cei doi au fost externați după doar șapte zile de tratament, deși regulamentul specifică clar faptul că orice persoană care a fost confirmată pozitiv cu COVID 19 trebuie să petreacă minimum 14 zile în unitatea spitalicească, sub tratament. La rândul ei, și Alina Pușcaș a plecat din spitalul ROL 2, înainte de a trece cele 14 zile obligatorii.

În tot acest timp, Marcel Pavel și Andrei Ștefănescu au fost acuzați atât de unii fani, precum și de persoane publice ca Olivia Steer, că totul ar fi o înscenare, cu scopul de a băga spaima în populație și că, în realitate, nu ar avea niciun fel de boală. S-a lăsat cu replici acide din partea artiștilor, iar Marcel Pavel a amenințat chiar cu acționarea în instanță a celor care au făcut astfel de afirmații.

Ozana la terasă, Andrei la spălătorie

Astfel, impact.ro a intrat în posesia unei imagini care o înfățișează pe Ozana la o terasă din zona Piața Universității, însoțită de alți prieteni. Ea a afișat o stare de spirit excelentă, fiind extrem de veselă.

Captură de pe contul oficial de Instagram al Ozanei Barabancea
Captură de pe contul oficial de Instagram al Ozanei Barabancea

La rândul său, Andrei nu a stat nici el în casă. Acesta a mers la o spălătorie auto, potrivit martorilor care ne-au semnalat că l-au văzut în oraș. Contactată telefonic, Ozana Barabancea nu a dorit să dea detalii: “Nu am ce să spun, luați legătura cu PR-ul”, a fost răspunsul ei. Artista a publicat inclusiv imagini pe contul ei de Instagram din care se poate vedea cum își plimbă liniștită câinele, bucuroasă că și-a reluat viața de dinainte. ”Cu Zara la plimbare….. in premieră !!!!”, a fost mesajul pe care artista l-a postat în descrierea filmulețului.

Ce spune protocolul publicat de Institutul Național de Sănătate Publică

Deși au trecut printr-o situație extrem de dificilă, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu nu par a fi deloc afectați de situația prin care au trecut. Este drept, ei au precizat de la îmnceput că sunt asimtomatici, iar asta le-a ușurat munca medicilor care i-au tratat inițial.  Cu toate acestea, în protocolul publicat de Institutul Național de Sănătate Publică, pacienții care au fost diagnosticați cu Covid trebuie să stea în izolare timp de 14 zile, chiar dacă nu au simptome.

 

Captură din Protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, din 26.03.2020
Captură din Protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, din 26.03.2020

”Cazurile ușoare se pot externa mai rapid sau chiar îngriji la domiciliu, cu următoarele recomandări: minimum 14 zile de izolare cu monitorizarea stării de sănătate (direct sau telefonic) și cu precauții luate: cameră individuală, purtarea măștii, mănâncă singur, igiena mâinilor, nu iese din casă, pentru a proteja membrii familiei și comunitatea. Testarea prezenței ARN viral în materiile fecale nu este justificată pe baza datelor existente.”, se arată în documentul menționat mai sus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI