EXCLUSIV În ce stare se află Toni Grecu după o lună de la covid. Nu e bine nici măcar acum, ce a spus artistul

de: Simona Ecovoiu
05 03. 2021

La aproape o lună de la externare, Toni Grecu, unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic ”Divertis”, susţine că, deși s-a vindecat de COVID-19, perioada de recuperare e anevoioasă: ”Convalescenţa este lungă şi dificilă şi niciun medic din lumea asta nu te poate asigura că, în 15 sau 20 de zile de la ieşirea din spital, vei fi iar pe picioarele tale! Nici pomeneală! Ai de făcut exerciţii de respiraţie, kinoterapie, exerciţii fizice de uşoară intensitate”, ne-a spus Toni Grecu, în exclusivitate pentru playtech.ro.

Mărturiile lui Toni Grecu după o lună de la infectarea cu COVID-19

  • ”Dacă e să mă pui să urc două etaje, am o problemă”

Actorul din trupa ”Divertis” ne-a mai spus: “Sunt cât de cât în regulă, în sensul că mă mişc, că sunt independent. Dar, dacă e să mă pui să urc două etaje, am o problemă. Trebuie să înveţi să ai răbdare cu propriul corp, cu tine însuţi şi să faci acel mic efort care e benefic tonusului muscular, dar şi plămânilor tăi, deopotrivă, fiindcă ele au o legătură între ele. Fără răbdare nu faci mare lucru”, a declarat Toni Grecu pentru playtech.ro.

  • ”Nu e deloc un alt fel de gripă. E o boală câinească şi răutăcioasă cu organismul uman”

După ce a fost diagnosticat cu COVID -19, Toni Grecu a fost internat în trei spitale diferite, “Matei Balş”, “Sf. Pantelimon” şi “Monza”: ”Aceasta este cea mai nenorocită boală cu care te poţi confrunta în viaţă, simptomele fiind extrem de supărătoare, în formele sale grave şi foarte grave, dar şi contagioasă. Celor care mai cred şi azi că avem de-a face cu un fel de gripă, le spun doar atât: nici vorbă! Nu e deloc un alt fel de gripă.

E o boală câinească şi răutăcioasă cu organimsul uman. Dacă faci o formă uşoară, rămâi expus fiindcă nu faci şi anticorpi. Ca atare, nu ai o pavăză cu care să lupţi contra ameninţării bolii şi rămâi în continuare expus. Dacă faci o formă severă sau foarte severă treci prin tot felul de etape şi chinuri, inclusiv dormitul cu mască de oxigen pe faţă și luni bune de recuperare. Care vin la pachet cu anticorpii, dar între timp numai tu ştii prin ce ai trecut!”, mai spune acelaşi Toni Grecu.

„Mă bucur de fiecare zi în care reuşesc să câştig un dram de putere în plus”

”Oamenii care trec prin boală trebuie să evite ştirile. După mine, dacă vrei să te sinucizi, atunci uită-te la ştirile din România”

După ce s-a vindecat de noul coronavirus și a fost externat, actorul în vârstă de 61 de ani se străduiește să redevină optimist: ”Mă bucur de fiecare zi în care reuşesc să câştig un dram de putere în plus faţă de ziua anterioară, fiindcă asta îmi o oferă o satisfacţie până mai ieri nebănuită”. Toni Grecu adaugă în programul zilnic şi momente de relaxare: “Ies în aer liber doar în zilele frumoase, nu în cele călduroase sau cu ceaţă.

În plus, adaug ceva din programele Netflix şi evită cu îndârjire programele de ştiri ale televiziunilor româneşti. Dacă vrei să te îmbolnăveşti, mai ceva ca cei de la <Matei Balş>, atunci trebuie doar să priveşti ştirile noastre. Oamenii care trec prin boală trebuie să evite ştirile. După mine, dacă vrei să te sinucizi, atunci uită-te la ştirile din România! Îţi strică tot. Și poftă de viaţă!