EXCLUSIV Femeia care l-a lăsat pe Dan Diaconescu fără o sumă uriașă de bani. Ce a pățit fostul patron OTV
Conform deciziei instanței, Dan Diaconescu trebuie să îi dea 5 milioane de euro unei femei de afaceri. În acest moment, fostul patron OTV mai deține un teren in București, unul în Bistrița, casa în care locuiește și două mașini.
Marius Locic i-a luat sediul OTV din Piața Romană
În urmă cu un deceniu, Dan Diaconescu făcea cel mai mare rating din istoria televiziunii cu emisiunile dedicate Elodiei Ghinescu, la postul patronat chiar de el, OTV. Încetul cu încetul, jurnalistul s-a transformat într-un om de afaceri putred de bogat, iar emisiunile lui erau urmărite seară de seară, cu sufletul la gură, de milioane de telespectatori. Totul până în 2015, atunci când Dan Diaconescu a fost acuzat de DNA că a șantajat un om de afaceri, dar și pe primarul unei comune din județul Arad, pentru a-l determina să îi dea suma totală de 200.000 euro. A fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare, din care a ispășit numai trei ani. În noiembrie 2017, tăticul OTV, așa cum era poreclit, a fost eliberat condiționat, însă nu are voi să practice meseria de jurnalist până în 2025.
Executat silit pentru 5 milioane de euro
Dan Diaconescu nu s-a putut bucura prea mult de libertate, pentru că necazurile s-au ținut ca scaiul de acesta. Mai exact, probleme financiare, care l-au adus la sapă de lemn. Pe lângă executările ANAF-ului pentru neplata datoriilor la stat, anul trecut, el a fost executat silit de omul de afaceri Marius Locic, care a intrat în posesia sediului OTV din Piața Romană, dar și a altor 9 proprietăți ale jurnalistului. Dar dezastrul nu se oprește aici, iar Dan Diaconescu a primit o nouă lovitură din partea justiției. Instanța a decis să dea câștig de cauză unei cunoscute femei din România, care a cerut recuperarea unei datorii de 5 milioane de euro. La momentul deciziei, omul de afaceri mai deținea un teren în București, unul în Bistrița, casa în care locuiește și două mașini. Cel mai probabil, terenurile și banii din conturi vor intra în posesia afaceristei.