EXCLUSIV Explicațiile unui medic stomatolog despre dinții care ar fi fost descoperiți în casa groazei din Caracal

de: Ciprian Ioana
28 07. 2019

Cazul de la Caracal este unul mediatizat îndelung, iar o întreagă țară privește revoltată cum toate informațiile ar conduce spre o intervenție eșuată a autorităților. Pe internet circulă multe detalii din anchetă și poze cu rămășițele găsite în locuința lui Gheorghe Dincă, despre care se crede că ar fi umane.

De câteva zile, echipe de anchetatori scotocesc fiecare colțișor din gospodăria din Caracal, în care se presupune că ar fi fost ucise cu bestialitate cel puțin două adolescente. Principalul suspect este Gheorghe Dincă, un bărbat în vârstă de 66 de ani.

El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, dar a fost scos din arest și dus să asiste la percheziți atât sâmbătă, cât și duminică.

Presa a prezentat mai multe fotografii cu rămășițe umane care ar fi fost descoperite în gospodăria din Caracal. Ar fi vorba de dinți, fragmente osoase, dar și articole de îmbrăcăminte și bijuterii.

Prima ipoteză a anchetatorilor ar fi că bărbatul și-ar fi ucis cu bestialitate victimele, apoi ar fi incinerat cadavrele. Am stat de vorbă cu un medic stomatolog și am analizat poza cu dinții depre care se crede că ar fi fost găsiți în locuința bărbatului.

Ce spune un medic stomatolog despre rămășițele umane din casa groazei din Caracal

FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Pe internet a circulat o poză cu dinți despre care se crede că ar fi fost găsiți în locuința bărbatului din Caracal. La o primă vedere, poza ridică foarte multe semne de întrebare, iar medicul stomatolog, care dorește să-și păstreze anonimatul,  susține că poza seamănă izbitor de tare cu o fotografie care circula în mediul online și pe forumurile de specialitate până să se afle de cazul de la Caracal.

Totuși, doctorul susține că dinții sunt de origine umană.

„E o poză care seamănă izbitor de tare cu poze similare care circulă în mediul online. Nu-mi pot da cu părerea dacă este sau nu din anchetă, dar mă pot pronunța doar pe ceea ce văd în fotografie. Într-adevăr, dinții par umani, provin de la o persoană sau mai multe. Printre acele rămășițe, însă, remarc și unele coronițe dentare. Posibil ca acelea să fie din ceramică”
Medic stomatolog, pentru playtech.ro

Pe de altă parte, medicul susține că, la o primă vedere, dinții nu par arși. Par mai degrabă tratați cu o soluție.

„Din punctul meu de vedere, dinții nu sunt arși. Mi se par, în schimb, extrem de distruși. Pe unele rădăcini sunt și bucăți de os, ceea ce ar putea indica lovituri dure aplicate în zona dinților. Dacă dinții au fost, într-adevăr, arși ei au fost spălați și tratați ulterior cu o soluție. Dacă e ars, dintele nu se face niciodată albastru: par tratați cu o substanță de contrast revelatoare. Mi se pare că dinții provin de la mai multe persoane: văd acolo fragmente de os care ar putea aparține unei persoane tinere, dar și rădăcini de dinți care ar putea proveni de la o persoană matură”
Medic stomatolog, pentru playtech.ro

Medicul stomatolog insistă că aceste opinii au fost exprimate scrict pe baza fotografiei. Mult mai multe detalii pot fi aflate doar dacă specialiștii au contact fizic cu rămășițele umane care ar fi fost descoperite în locuința lui Gheorghe Dincă.

Cel mai mult în această anchetă vor conta rezultatele ADN, prelevate de pe obiectele găsite acolo, iar singurii care pot face lumină în acest caz sunt specialiștii care au adunat și au analizat probele.