EXCLUSIV Cum a scăpat Margherita de la Clejani de închisoare. Înțelegerea secretă dintre părinții ei și persoane extrem de importante

de: Andrei Alexandra
30 10. 2020

Viorica și Ioniță au reușit să le convingă pe cele două agente imobiliare bătute de Margherita să își retragă plângerea. Înțelegerea dintre cei patru este una secretă.

Margherita a reușit să scape de închisoare

În urmă cu o lună, angajatele unei agenții imobiliare au apăsat butonul de panică, iar la fața locului s-a deplasat, imediat, un echipaj de poliție. Astfel, două femei au făcut plângere penală, susținând că au fost lovite și înjurate de Margherita de la Clejani.

Conform spuselor acestora, artista nu ar fi fost deloc coerentă și le-ar fi amenințat cu moartea. Pentru a scăpa de Margherita, extrem de violentă, cele două angajate s-au închins în toaleta agenției și au așteptat forțele de ordine.

După o ploaie de jigniri, Margherita a plecat, nefiind găsită în agenție la sosirea poliției. Cu toate acestea, a doua zi, fiica Vioricăi și a lui Ioniță a fost nevoită să dea cu subsemnatul și să ia la cunoștință acuzele care i se aduc.

Necazurile parcă nu se mai termină pentru Margherita.

Deși situația acesteia este foarte dificilă, Margherita a reușit să scăpe și de această dată basma curată. Motivul? Părinții acesteia ar fi reușit să le convingă pe angajatele agenției imobiliare să își retragă plângerea:

Nu mai știu nici ei, săracii, ce să facă și cum să îi mai ajute pe copiii ăștia. Sunt terminați și psihic, și financiar. Viorica și Ioniță au rezolvat problema, dar probabil nu au scăpat prea ieftin. Margherita spune de fiecare dată că se cumințește, dar nici gând de așa ceva. Parcă este din ce în ce mai rău. Poate au greșit și părinții pentru că i-au făcut mereu pe plac, au cocoloșit-o, i-au dat tot ceea ce și-a dorit”, ne-a declarat un apropiat al familiei.

4 scandaluri de proporții în numai câteva luni

Necazurile parcă nu se mai termină pentru Margherita. În luna mai, tânăra a produs un accident de mașină fără victime. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că artista nu este coerentă, așa că i-au făcut testul antidrog, care a ieșit pozitiv la cocaină.

În ciuda vehemenței cu care a negat faptul că ar consuma stupefiante, analiza de sânge de la INML a avut același rezultat concludent. Fiica Clejanilor avea în sânge un coktail de droguri, printre care și cocaină.

Nu a durat mult, că Margherita a fost filmată în aceleași ipostaze absolut bizare, în care părea incoerentă și haotică. Atunci, văzând că este filmată, tânăra a devenit violentă, i-a înjurat pe reporteri și l-a lovit în cap pe fotograf. În aparițiile sale publice ori pe conturile de socializare, ea susține că este vedetă de Hollywood.