EXCLUSIV Cea mai mare dezamăgire a Adrianei Iliescu. Ce îi face Eliza acum celei mai bătrâne mame din România
Ajunsă la vârsta adolescenței, Eliza s-a transformat într-o domnișoară rebelă, care dorește din ce în ce mai multă libertate. Totul spre disperarea Adrianei Iliescu, care nu știe ce să mai facă pentru a se înețelege bine cu fiica sa.
Adriana Iliescu, cea mai mare dezamăgire. Diferența de vârstă dintre mamă și fiică își spune cuvântul!
66 de ani, atât este diferența dintre Adriana Iliescu si fiica ei, Eliza. Fata a venit pe lume prin fertizilare in vitro, la spitalul Giulești, din Capitală, iar sarcina și nașterea s-au terminat cu bine cu ajutorul profesorului doctor Bogdan Marinescu. Astfel, Adriana Iliescu, profesor universitar de limba română, a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai bătrână mama din lume. Ea a adus pe lume un copil în același an în care a ieșit la pensie, iar gestul ei a fost unul îndelung criticat de o țară întreagă.
Unii au acuzat-o că nu ar fi în deplinătatea facultăților mintale, alții au dat vina pe profesorul Marinescu, care i-ar fi pus acesteia viața în pericol în mod conștient. Părerile au fost împărțite, însă timpul a trecut și un lucru este clar: femeia și-a crescut fiica singură și a avut grijă ca aceasta să primească cea mai bună educație și să nu ducă lipsă de nimic.
Se simte ținută ca într-o colovie de către mama ei
Astăzi, Eliza are aproape 16 ani și s-a transformat dintr-o copilă timidă, într-o domnișoară frumoasă și cochetă. Ea învață foarte bine și este pasionată de muzică și de dans. Deși, aparent, se înțeleg de minune, în realitate, diferența de 66 de ani dintre cele două își spun cuvântul, fiecare având de multe ori opinii extrem de diferite:
“Eliza este foarte respectuoasă, dar a devenit emotivă, ca orice adolescență. Relația dintre ele este foarte dificilă pentru că vorbim de generații atât de diferite. Eliza vrea să meargă cu fetele la mall, la cafenea, îi mai place câte un băiat. Își dorește și ea haine precum ale fetelor de vârsta ei, își dorește telefon modern. Tot ceea ce au și fac celelalte colege de școală.
Mama ei, însă, nu este forte permisivă, o ține foarte din scurt, vrea ca fata tot timpul să stea să citească. Îi spune că doar femeile culte și educate pot ajunge cineva în viață. Eliza visează să meargă într-o tabără cu fetele, să meargă la cafenea. Adrianei Iliescu i se par dovezi de rebeliune toate aceste pretenții ale fiicei. De aceea au tot timpul conflicte. Fata se simte ca ținută într-o colivie”, au mărturisit surse apropiate celor două, pentru impact.ro.