EXCLUSIV Ce se întâmplă cu sora Alexandrei Măceșanu la un an de la dispariția adolescentei din Caracal. Tatăl fetelor a luat o decizie radicală!
Durere fără margini pentru părinții Alexandrei Măceșanu. Ei sunt atât de speriați de cele întâmplate cu fiica cea mare, încât au luat măsuri drastice pentru a o proteja pe mezina familiei, Irina.
Ce se întâmplă cu sora Alexandrei Măceșanu la un an de la tragedie?
A trecut aproape un an de când Alexandra Măceșanu, o tânără de 16 ani, a sunat la 112, anunțând că a fost sechestrată, violată și bătută de un bărbat de aproximativ 60 de ani. La telefon, puștoaica i-a cerut dispecerei, printre hohote de plâns, să o salveze de monstrul care vrea să îi facă rău. Trei zile le-au luat autorităților să descopere locația acesteia, deși pe fir a intrat imediat STS-ul, serviciu care ar fi trebuit să găsească locația fetei în numai câteva minute. Într-un final, casa cu pricina a fost localizată, însă, la descindere, în casă a fost găsit numai criminalul, Gheorghe Dincă, nu și Alexandra. În vârstă de 60 de ani, acesta a mărturisit autorităților că a violat-o, a omorât-o, iar mai apoi a ars-o într-un butoi metalic. Resturile găsite în butoiul cu pricina a confirmat faptul că rămășițeze găsite aparțin tinerei. Mai apoi, înregistrarea cu apelul fetei la 112 a fost dată publicității și a provocat multe lacrimi și revoltă în rândul populației.
Fiica cea mică a familiei Măceșanu nu iese din curte fără un adult
Părinții Alexandrei au sperat până în ultima clipă că totul este doar un vis urât și că fiica lor va fi găsită, însă, în cele din urmă, un certificat de deces a fost emis, deși, practic, nu s-a găsit niciun cadavru. Acum, aceștia încearcă să treacă peste tragedia suferită și speră ca cel care le-a omorât copilul să plătească până la sfârștiul vieții. Deși spun că încearcă să își ducă viața mai departe, de fapt, atât tatăl cât și mama Alexandrei au rămas cu sechele si frici peste care nu pot trece. Astfel, ei au ajuns să o păzească și să o protejeze pe cealaltă fiică, în vârstă de 11 ani, ca pe ochii din cap.
Conform surselor, Irina iese din curte numai însoțită de unul intre părinții săi, în mare parte de tată. Acesta este cel care o duce și o ia de la școală, dar și de la antrenamentele de fotbal feminin ori meditații. Chiar și până la magazin, fetița merge însoțită de mama ei. Atunci când vine vorba despre joacă, Irina are voie înafara curții numai însoțită de o verișoară mai mare. Contactat telefonic, tatăl Alexandrei s-a limitat la o scurtă declarație: “Da, o protejăm cât se poate de mult. Este foarte vulnerabilă în această perioadă și încercăm să îi fim mereu alături”.
A aflat de la TV că sora ei a murit!
Inițial, familia Măceșanu a ascuns mezinei familiei faptul că sora cea mare a fost răită, violată și ucisă. Astfel, ei i-au spus Irinei faptul că Alexandra este plecată într-o călătorie mai lungă, din care se va întoarce la un moment dat. În ciuda faptului că au încercat să o protejeze foarte mult, fetița de 11 ani a reușit să se uite la TV și de acolo a aflat ce se întâmplase cu adevărat. Puștoaica a suferit un adevărat șoc și a avut nevoie de multe ședințe la psiholog pentru a-și reveni