EXCLUSIV Ce pensie alimentară îi plătește Dan Chișu fiului pe care îl are cu Manuela Hărăbor. Nici nu vrea să îl vadă
În urmă cu 28 de ani, ea era considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și o actriță deja consacrată, iar el un regizor șarmant, aflat la început de drum. Deși era căsătorită, Manuela Hărăbor nu a rezistat farmecelor lui Dan Chișu, iar cei doi au avut o relație de câteva luni. Aventură care avea să o coste scump pe actriță.
Ce pensie alimentară îi plătește Dan Chișu fiului pe care îl are cu Manuela Hărăbor
Astfel, aceasta nu numai că a divorțat de soțul ei, dar nouă luni mai târziu a adus pe lume o frumusețe de băiat, pe Andrei, care avea să fie diagnosticat mai apoi cu o formă rară de autism. Deși fusese anunțat de Manuela Hărăbor că va fi tată, Dan Chișu nu a vrut să se implice în niciun fel în creșterea micuțului și nici să îl recunoască legal, argumentându-și decizia prin faptul că nu a dorit și nici nu a consimțit să devină părinte, dar și că nu este sigur că este copilul lui.
L-a dat în judecată pe Dan Chișu!
Anii au trecut, iar Manuela Hărăbor a continuat să-și crească singură copilul bolnav. Cu demnitate, fără să se lamenteze, în tăcere, fără să considere că are o povară pe umeri, dar mai ales fără să insiste ca Dan Chișu să își asume paternitatea. A muncit continuu, iar tot ceea ce a câștigat a investit în tratamente lungi și costisitoare care să îl ajute pe fiul ei să vorbească, să se atașeze de oameni și să nu se teamă de mediul înconjurător.
Ea și Andrei au ajuns de nedespărțit și au reușit să creeze o relație cum rar se poate vedea în zilele noastre. În 2013 însă, îndrăgita actriță a considerat că a venit momentul ca regizorul să își asume responsabilitatea, motiv pentru care i-a intentat acestuia un proces de paternitate. Doi ani mai târziu, instanța i-a dat câștig de cauză și a stabilit faptul că Dan Chișu este tatăl lui Andrei. De atunci și până în prezent, actualul soț al Alinei Chivulescu a plătit o pensie alimentară de 2.000 lei/lună, dar nu a dorit să se implice în niciun fel în creșterea și educarea băiatului său, care acum are 28 de ani.
“Voi avea toată viața un copil de 6-7 ani”
La vârsta de un an și șase luni, Manuela Hărăbor a observat că fiul ei nu scoate nici un cuvânt. Au urmat vizite la zeci de medici, iar diagnosticul a fost unul crunt: autism: “Să ai un copil autist e un mod de viaţă, nu o povară. Voi avea toată viaţa un copil de 6-7 ani. Asta mă definește de 28 de ani.
Niciodată nu am avut o satisfacție mai mare decât aceea când Andrei mă face să mă simt centrul universului. Ne spunem «te iubesc» de dimineața până seara, ne spunem de zeci de ori pe zi. Seara, după ce ne spunem rugăciunea, la fel procedăm. De fiecare dată când face o boacănă știe care e cuvântul magic. Nu suportă să mă vadă supărată. Iar acel «te iubesc» rostit de el e cea mai bună doctorie”, a declarat actrița.