Andreea Berecleanu contactată de o colegă, imediat după ce și-a anunțat plecarea de la Antena 1. Ce i-a spus aceasta

EXCLUSIV Andreea Berecleanu a primit un SMS, imediat după ce și-a anunțat plecarea de la Antena 1. Ce scria în el

Plecarea Andreei Berecleanu a uimit pe toată lumea. Decizia a venit după ce a declarat public că nu acceptă ”situații impuse”. Cum s-a întâmplat însă totul și ce se ascunde în spatele deciziei Andreei Berecleanu.

 Andreea Berecleanu contactată imediat după ce și-a anunțat plecarea de la Antena 1

Potrivit surselor Impact.ro, conducerea postului pregătește anumite schimbări editoriale în care Andreea Berecleanu pare că nu s-a regăsit. Jurnalista ar fi așteptat aproximativ șase luni până când a decis să își dea demisia, dar nu a făcut-o mai devreme din considerente sentimentale. Sunt 17 ani la mijloc! În tot acest timp, nereușind să ajungă la o înțelegere privind planurile de viitor ale celor două entități – Andreea Berecleanu și Antena 1, cei din urmă au decis că ar fi mai bine să renegocieze pentru postul Andreei cu nimeni alta decât Sandra Stoicescu. Aceasta a consimțit să revină la pupitrul știrilor, deși inițial a afirmat că are de gând să petreacă minimum un an cu copilul ei, departe de televiziune.

Andreea Esca a sunat-o pe Andreea Berecleanu după plecarea din Antenă
Andreea Esca a sunat-o pe Andreea Berecleanu după plecarea din Antenă

Andreea Berecleanu, plecare din Antena 1 după 17 ani

Imediat după ce a anunțat pe social media că a demisionat, Andreea Berecleanu a fost sunată de nimeni alta decât Andreea Esca, cea care i-a fost alături pe toată perioada carierei.

”Dragii mei, ce ați făcut voi în mai puțin de 24 de ore este o energie fantastică, e dragoste, e solidaritate, e atașament, e mai presus de ce poate primi un prezentator de știri doar printr-o expunere datorată profesiei în șine. Cine mă cunoaște în viață de zi cu zi, îmi știe comportamentul. Tot ce fac e firesc, tot ce spun e ce gândesc. Dar voi, cei care m-ați cunoscut doar prin intermediul ecranului, mi-ați arătat prietenie adevărată. Am sute de mii, milioane de prieteni. Și eu am crezut toată viață că am doar câțiva, aceiași de peste 20, 30 de ani. Această energie, acest vibe îl pot da doar anumiți oameni, cei că voi. Asta nu trebuia să fie oprit în niciun fel de către cei incapabili de a crea energii pozitive. Mai mult, cei care distrug până la autodistrugere. Dar noi suntem mai presus, atât voi în viețile voastre de oameni buni și frumoși, cât și eu, cu viață mea liniștită și normală. Va iubesc, va mulțumesc, vă întorc toată puterea pe care mi-ați dat-o într-un timp atât de scurt. Cu dragoste, a voastră, Andreea”, a scris pe Facebook Andreea Berecleanu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI