EXCLUSIV Adevărul despre palma încasată de Cristi Borcea de la Giovanni Becali în pușcărie: „S-a ridicat de pe scaun, a început să înjure și să-l lovească”. Ce a urmat..

Detalii impresionante. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Borcea în închisoare

Detalii incredibile ies la iveală la 8 luni de la eliberarea lui Cristi Borcea din închisoare. În timpul detențiilor, omul de afaceri a reușit să îl scoată din sărite pe Giovanni Becali, care i-a aplicat o corecție pe măsură.

Ce s-a petrecut, de fapt, cu Cristi Borcea în închisoare? Giovanni Becali, detalii picante

8 luni, de atâta timp a avut nevoie Cristi Borcea pentru a putea vorbi deschis despre perioada petrecută în spatele gratiilor, Fostul patron al echipei Dinamo a fost încarcerat în anul 2013, după o condamnare de 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. El a fost eliberat la începutului anului 2019, însă a ajuns din nou în închisoare o lună mai târziu, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale, în care a fost acuzat că a prejuduciat statul român cu 28 de milioane de euro.

A fost, însă, eliberat condiționat trei luni mai târziu, iar de atunci se află acasă, alături de Valentina Pelinel și cei patru copii. Cu toate acestea, până de curând, omul de afaceri nu a dorit să vorbească deloc despre perioada petrecută după gratii, mărturisind că este un subiect despre care nu se simte încă pregătit să ofere amănunte.

Ce s-a întâmplat cu Borcea în închisoare
Ce s-a întâmplat cu Borcea în închisoare

S-a gândit de mai multe ori la sinucidere

Zilele trecute însă, în cadrul unei emisiuni televizate, Cristi Borcea a vorbit despre chinul în care a trecut în anii petrecuți după gratii, despre condițiile de detenție, despre frica groaznică de șobolani, dar și despre faptul că au existat momente în care s-a gândit la sinucidere, însă cel care l-a ajutat a fost Giovanni Becali, care i-ar fi dat o palmă. În realitate, însă, lucrurile au fost mult mai grave, cu un impact emotional puternic pentru cei prezenți la scena cu pricina.

“Cristi o luase razna de câteva zile, plângea, spunea că nu mai suportă. Giovanni și Victor au încercat să îl liniștească, însă fără nicio șansă. La un moment dat, el a zis că nu mai suportă, că el se omoară, că nu poate trăi așa. Atât i-a trebuit lui Giovanni, că s-a ridicat de pe scaun și a început să îl înjure, să îl lovească. Nu i-a dat o palmă, ci l-a scuturat bine de tot. I-a spus că e un laș, că e fătălău, că asta vrea el să lase copiilor lui moștenire. Moștenirea de sinucigaș, care aduce ghinion pentru multe generații. Borcea nu a ripostat, decât plângea. Plângea în hohote. El este un om extrem de libertin, un om care nu a respectat niciodată regulile sociale, care a făcut întotdeauna ceea ce a vrut. Să îi iei libertatea, să îl înconjori cu gratii și să îi spui ce să facă, e ca și cum bagi cuțitul în el. Îș omori cu zile. Dacă a reușit să treacă peste detenție, omul ăsta este suficient de puternic încât să facă ce vrea în viață”
Surse foarte apropiate de fostul finanțator de la Dinamo

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI