Evaluarea Națională 2020. Ce obiecte sunt interzise în sala de examen

de: Dana Cazacu
15 06. 2020

Pe absolvenții claselor a-VIII a îi mai desparte doar o zi de examenul de Evaluare Națională. Ministerul Educației a publicat un calendar al Evaluării Naționale, pe care elevii îl vor respecta, pentru a participa la probe.

Evaluarea Națională 2020. Ce obiecte sunt interzise în sala de examen

Prima probă cu care debutează examenul de Evaluare Națională, este la Limba și literatura română și începe luni 15 iunie, începând cu ora 9:00 și sfârșindu-se cu ora 11:00.

Când vor pătrunde în sălile în care au fost repartizați, elevii vor constata că vor fi supravegheați de doi asistenți. Este posibil ca, din cauza distanțării sociale care se impune anul acesta, să fie doar un singur supraveghetor în anumite săli. Aceștia vor avea obligatoriu altă specializare decât cea la care se va susține proba, adică Limba și literatura română sau Matematică.

Informarea elevilor, privind desfășurarea probei

După ce se adună toți elevii care sunt repartizați în sala respectivă, asistenții vor verifica prezența, dacă candidații s-au așezat corespunzător în bănci și dacă au asupra lor cartea de identitate, sau, după ca, certificatul de naștere.

Elevii vor lua la cunoștință, și vor semna pentru acesta, privind modul în care se va desfășura examenul de Evaluare Națională. Cei doi asistenți îi vor informa în legătură cu anumite materiale care sunt interzise a fi introduse în sala de examen. Printre acestea se numără:

  • manuale
  • dicționare
  • notițe
  • însemnări
  • obiecte ascuțite
  • mijloace electronice de calcul sau de comunicare (telefon)

Evaluarea Națională 2020. Ce obiecte sunt interzise în sala de examen.

Informații cu privire la redactarea lucrării scrise

Elevii vor primi câte o foaie tipizată, iar asistenții le vor da indicații cu privire la modul de completare a acesteia. Ei vor începe cu datele personale, care se vor scrie în colțul care urmează să fie lipit, cu majuscule.

Absolvenții au voie să redacteze lucrarea numai cu pix sau stilou de culoare albastră. Ei nu au voie să facă însemnări sau semne distincțive, deoarece, se pot considera semn și pot fi eliminați din examen. Dacă greșesc, ei au voie să taie cu o singură linie cuvântul sau rândul greșit.

Alte precizări

Elevii vor lăsa materialele pe care le au asupra lor, într-o sală special amenajată, în aceste sens, sala de materiale. Tot acolo aceștia vor lăsa și gențile, telefoanele mobile închise sau date pe modul silențios, precum și dacă au asupra lor haine groase.

Doar pentru proba pe care candidații o vor susține miercuri 17 iunie 2020, la disciplina Matematică, li se va permite accesul în sala de examen, cu trusă geometrică, creion și radieră, care le va folosi la efectuarea schemelor și a desenelor geometrice și nu numai.