Evaluarea Națională 2019. Care sunt subiectele care au picat la examenul de limba și literatura română
Evaluarea Națională 2019 începe marți, 18 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Elevii care susțin astăzi examenul au avut la dispoziție pentru verificare subiectele care au picat la proba de anul trecut. Accesul în sala de examen s-a făcut la ora 8:30, iar proba a început la 9:00.
Evaluarea Națională 2019. Subiecte la examenul de limba și literatura română
Ministerul Educației a publicat subiectele de la Evaluarea Națională de anul trecut, astfel că elevii și-au putut face o părere despre ce li se cere în cadrul examenului. Au fost două subiecte principale, fiecare dintre ele avât mai multe subpuncte.
La subiectul I s-a dat un text din Tudor Arghezi – Neguţătorul de ochelari, iar prima cerință a fost să se noteze câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (s-a isprăvit, desigur). Apoi, elevii au trebuit să menționeze rolul virgulei într-o anumită secvență și să explice modul de formare a cuvintelor subliniate în text.
La punctul B de la primul subiect li s-a cerut să redacteze o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenenţa la genul dramatic a textului dat. În compunere au trebuit să precizeze patru trăsături ale genului dramatic, să prezinte detaliat două trăsături ale genului dramatic, valorificând fragmentul dat, să respecte structura specifică tipului de compunere cerut și să aibă obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.
La subiectul II s-a dat un text din Mădălin-Cristian Focşa (coordonator), Canioanele Pietrei Mari, în Ghidul turistic Valea Prahovei – Braşov – Culoarul Rucăr-Bran. Una dintre cerințele de la acest punct a fost să se precizeze funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin care se exprimă.
La punctul B s-a cerut redactarea unei narațiuni de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută la munte. În compunere trebuia relatată o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor și precizate două elemente ale contextului spaţio-temporal.
Pe foaia de examen se menționează că toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu, iar timpul de lucru efectiv este de două ore.