Evadare neașteptată a unui tânăr arestat preventiv. Cum a reușit să dispară fără urmă de la sediul Poliției

de: Rosu Ioana
25 08. 2021

Poliția este în alertă după ce un tânăr de 18 ani, acuzat pentru furt și conducere fără permis, a reușit să fugă din sediul Poliției Urziceni, fără ca nimeni să-și dea seama. Oamenii legii au dat alarma pentru găsirea și capturarea fugarului.

Infractor din Ialomița, de negăsit

Un tânăr de 18 ani, arestat preventiv după ce a condus fără permis și a furat, a fugit din sediul Poliției din Urziceni pe geamul care aerisea un grup sanitar. Potrivit oamenilor legii, cazul băiatului era în cercetăre, iar acesta a ales să comită o nouă infracșiune care îi va mări, cu siguranță, pedeapsa.

„În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 17,30, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au efectuat activităţi de cercetare penală într-un dosar penal privind doi tineri, de 17 şi 18 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis, ambii aflaţi în stare de arest preventiv.

În timpul cercetărilor, tânărul de 18 ani, din judeţul Iaşi, în timp ce se afla în grupul sanitar din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, a evadat de sub escortă, părăsind clădirea pe geamul exterior”, se arată în comunicatul IPJ Ialomiţa.

Pentru identificarea sa, poliţiştii au introdus filtre în tot judeţul, în timp ce IPJ Ialomiţa a angrenat forţe suplimentare de la toate serviciile operative în vederea identificării acestuia.

Mai mulți jandarmi ialomițeni au intervenit în acțiunea de prindere a individului, fiind ajutați de doi câini de urmă, instruiți pentru astfel de misiuni.

Potrivit informațiilor oferite de polițiști, tânărul are o înălțime de 1,80 m, păr brunet, scurt, ochi căprui, ten deschis la culoare. În momentul evadării, acesta purta un tricou negru cu inscripţii albe, blugi negri şi adidaşi albi, fără şireturi. Orice persoană care observă un tânăr care îndeplinește aceste caracteristici este rugată să contacteze Poliția, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Bărbat, mort într-un accident în timp ce era urmărit de Poliție

Un accident șocant a avut loc în Râmnicu Vâlcea, în urmă cu o zi, după ce un șofer de 50 de ani, urmărit de Poliție, s-a izbit puternic de un parapet din beton, impact care i-a fost fatal. Bărbatul, oroginar din Argeș a fost denunțat de un grup de bărbați că ar purta o armă la el, după ce acesta ar fi amenințat mai mulți bărbați cu pistolul.

Pentru că urmărirea sa a fost una provocatoare, fugarul a pierdut controlul volanului, iar într-un moment de neatenție, acesta a intrat într-un parapet, iar ulterior s-a răsturnat. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, însă medicii au declarat decesul. În mașină, polițiștii nu au găsit arma pentru care fusese urmărit, ci doar o brichetă nefuncțională.

“În urma verificărilor efectuate a fost găsit în autoturism și pistolul în cauză acesta dovedindu-se a fi o brichetă nefuncțională. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Vâlcea.