Europa, lovită de un val de caniculă! Zonele în care temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius primăvara
Europa, la extreme pe final de aprilie. Bătrânul continent urmează să fie lovit de un val de caniculă, în unele zone temperaturile ajungând să depășească 40 de grade Celsius. Specialiștii ne avertizează că va trebui să ne obișnuim cu perioade de secetă extinsă și perioade cu precipitații mai intense.
Maxime de 40 de grade Celsius în aprilie
Zeci de milioane de oameni vor suferi în anii care vor veni din cauza valurilor de căldură extremă. Cercetătorii de la o universitate britanică au identificat anumite regiuni ca fiind cele mai afectate.
Europa se confruntă deja cu valuri de căldură record, sudul Spaniei fiind unul dintre zonele vizate. Aici, în zilele care urmează sunt așteptate temperaturi de până la 40 de grade Celsius, care de regulă sunt în luna iulie.
Cât despre România, Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme, spune că cea mai afectată va fi regiunea de sud. Potrivit acestuia, va trebui să ne așteptăm de acum la perioade cu secetă extinsă și perioade cu precipitații mai intense.
„Valurile de căldură sunt tot mai intense, tot mai lungi. Sunt aproape ireversibile. Va trebui să ne adaptăm acestor noi realități (..)
E schimbată distribuția zonelor cu secetă și a zonelor cu precipitații extreme”, a spus specialistul, la Digi24.
„Ne vom aștepta la temperaturi record”
Expertul spune că părțile cele mai afectate sunt America Centrală, China și Europa, îndeosebi regiunile sudice și centrale. Și România se va confrunta cu temperaturi record, sudul și sud-vestul României confruntându-se deja frecvent cu valuri de căldură, „care sunt acum exacerbate, cu durată mai mare”.
Citește și: Leguma de bază care nu mai apare în supermarketuri. S-a dat alerta, ce se întâmplă în Marea Britanie
La ora actuală, Spania se confruntă cu un val de căldură neobișnuit pentru perioada în care ne aflăm. Iar în zilele care urmează, un val de aer cald care vine din Africa va aduce temperaturi caniculare, urmând a se înregistra chiar și 40 de grade Celsius, normale pentru luna iulie.
La Madrid, exemplu, oamenii au resimțit o temperatură de 34 de grade Celsius. Autoritățile din capitala iberică au decis să modifice programul școlilor, să introducă mai multe metrouri în circulație și să deschidă piscinele publice cu o lună mai devreme din cauza vremii călduroase.
Căldura neobișnuită pentru luna aprilie crește, totodată, pericolul declanșării incendiilor de vegetație, mai devreme decât se așteptau oficialii.
Citește și: Schimbare radicală a vremii de 1 Mai! Veşti neaşteptate de la meteorologi pentru acest weekend