Ești obsedat(ă) de horoscop? 21 de semne care indică acest lucru
În topul subiectelor dintre oamenii care încearcă să se cunoască pentru prima oară se află și horoscopul. Întrebarea cu privire la semnul sub care te-ai născut intervine încă din primele discuții, lucru clar observat de toată lumea. Unii oameni sunt obsedați de ce le dictează astrele, iar alții nu sunt pasionați deloc de astrologie sau doar abordează direcția aceasta din lipsă de imaginație sau interes față de o persoană. Care sunt semnele care indică faptul că ești obsedat de horoscop?
Semne care indică faptul că ești obsedat de horoscop
Există multe persoane interesate de astrologie, dar și mai multe fac parte din categoria care s-au obișnuit ca zi de zi să asculte și rubrica aceasta. Unii sunt atenți la ce le dictează astrele, în timp ce alții așteaptă să audă și știrile de după.
Mulți dintre oamenii cu care te-ai întâlnit pentru prima oară te-au întrebat ce zodie ești. Aceasta întrebare deschide mai multe porți către personalitatea ta care ar putea să se muleze pe semnul sub care te-ai născut, astfel fiind mai aproape de stadiul de cunoaștere.
Există câteva semne care să clarifice lucrurile și să îți spună clar dacă ești sau nu obsedat de această știință. Primul semn este foarte simplu. Dacă ai una sau mai multe aplicații de unde să te informezi, este mai mult decât sigur că ești pasionat de zodii.
De asemenea, dacă folosești expresii pe care le auzi sau citești indică faptul că e deja în obișnuința ta să stai în preajma nativilor și veștilor despre ei. Un alt semn este plăcerea sau ura față de anumiți oameni sau anumite vedete doar din considerentul zodiei. Dacă faci asta, află că sigur ești obsedat de horoscop.
Alte semne
Dacă te-ai regăsit în primele trei, află mai jos altele care te vor face să te cunoști mai bine:
4. Îți plac anumite vedete doar pentru simplul fapt că sunt născute sub același semn astrologic ca și tine sau sub unul compatibil.
5. Nu ți se pare neobișnuit ca cineva să încerce să îți facă avansuri întrebându-te în primul rând ce zodie ești.
6. Te gândești serios să îți tatuezi simbolul zodiei tale. De mai multe ori, dacă s-ar putea.
7. Citești în mod regulat opiniile unor astrologi cu privire la semnul tău astrologic și te minunezi de fiecare cât de corecte sunt acele analize.
8. Consideri că nu soarta sau o coincidență te-a adus într-o anumită situație, ci faptul că așa au prezis astrele pentru acea zi.
9. Ai amânat semnarea unui contract sau plecarea într-o călătorie deoarece ai citit în horoscop că nu este favorabil.
10. Începutul unei săptămâni sau a unei luni nu te întristrează, ci din contră, îl vezi ca pe șansa ta să te pui la curent cu noile previziuni astrale ale proximei perioade.
11. Ai discuții lungi, dese și detaliate pe tot ceea ce înseamnă astrologie cu anumite persoane care gândesc la fel ca tine.
12. Ai plătit abonamente pe anumite site-uri pentru a obține previziuni personalizate.
13. Ai un astrolog preferat și îl asculți de fiecare dată cu sfințenie.
14. Asculți deseori melodii care conțin versuri cu mențiuni referitoare la semnul tău astrologic.
15. Ai multe bijuterii cu tematică zodiacală.
16. Nu iei niciodată o decizie importantă fără a-ți verifica horoscopul.
17. Știi cum arată astrograma ta, ce înseamnă cele 12 case și care sunt mișcările planetare majore de-a lungul unui an.
18. Te temi de eclipse.
19. În relația ta există trei persoane: tu, partenerul tău și un astrolog care îți ghidează fiecare pas și îți influențează comportamentul în viața amoroasă.
20. De multe ori îți motivezi greșelile spunând că te-ai născut sub un anumit semn astrologic și că așa este firesc, nu te poți controla.
21. Consideri că astrele te descriu cel mai bine din punct de vedere al personalității (Sursa: divahair.ro)