21 sept. 2020 | 08:05

Este oficial. Zile libere plătite pentru părinți. Care sunt cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească

News
Este oficial. Zile libere plătite pentru părinți. Care sunt cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească
Este oficial. Zile libere plătite pentru părinți. Care sunt cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească

Chiar dacă noul an școlar a început doar de o săptămână, în multe instituții de învățământ situația s-a schimbat radical. Pandemia de COVID-19 ridică probleme seriose autorităților, dar și părinților și bunicilor. În doar cinci zile de desfășurare a cursurilor, multe școli au trecut de la orele de la clasă, la orele online, desfășurate în fața unui ecran. Acest lucru îi dezavantajează foarte tare, însă, pe părinții care nu au cu cine să-și lase copiii acasă, astfel că există o soluție îmbucurătoare pentru această problemă.

Zile libere plătite pentru toți acești părinți

Schimbarea planurilor și a scenariilor din școli a dat peste cap milioane de părinți care nu au cu cine își lăsa acasă copiii. Din cazua situațiilor neprevăzute și a noilor infectări cu COVID-19 din școli, autoritățile au fost nevoite să schimbe scenariile, la nicio săptămână distanță.

Astfel, elevii care se încadrau în scenariile verzi sau galbene, în care puteau merge la orele de curs în școli, sunt nevoiți să revină iar la școala online, la fel ca înainte de vacanță.

Multi elevi s-au reintors la scoala online

Multi elevi s-au reintors la scoala online

Vestea bună pentru părinți este aceea că în anumite condiții, aceștia pot rămâne acasă cu copiii, atâta timp cât vârsta acestora este sub 12 ani sau dacă elevii prezintă dizabilități (până la vârsta de 26 de ani).

Astfel, aceștia vor primi o indemnizație de 75% din salariul brut, cu condiția ca aeastă sumă să nu depășească salariul mediu.

„Părinții care au copii până în 12 ani înscriși în sistemul de învățământ sau dacă au dizabilități și au vârsta până în 26 de ani, indiferent că sunt angajați la stat sau la privat, au dreptul să solicite zile libere plătite de către angajator, iar o parte din sume se vor deconta de la fondul de șomaj.

Valoarea indemnizației este de 75 la sută din salariul brut, dar fără a depăși 75 la sută din salariul mediu utilizat în economie pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale din anul 2020”, a arătat Adrian Bența, potrivit digi24.ro.

Ce angajați nu pot beneficia de zile libere plătite

Printre veștile bune apar și vești mai puțin bune cu privire la părinții care nu beneficiază de acest drept. Ca și la debutul pandemiei, angajații anumitor sectoare de activitate nu au dreptul să solicite aceste zile libere.

Din aceste categorii fac parte salariații din sistemul de ordine publică, din apărare și din sistemul medical. Chiar dacă sunt dezavantajați din acest punct de vedere, totuși, ei vor primi un spor la salariu, reprezentat de suma care li s-ar fi cuvenit dacă rămâneau acasă în timp ce primeau zile libere plătite.

Potrivit consultantului economic, Adrian Bența, indemnizațiile vor fi primite doar pentru un singur părinte, cu condiția ca celălalt să fie salariat în câmpul muncii sau să fie PFA activ.

PlaySport
BREAKING NEWS: Se închide o mare televiziune din România! Angajații au fost anunțați deja
Ego.ro
Andreea Marin, IREZISTIBILĂ în cea mai scurtă rochie purtată vreodată! Nu ai mai văzut-o așa
Digi24
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk a fost premiată
Cancan.ro
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Romania TV
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
Capital.ro
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
EVZ.ro
Exclusiv: Anghel Damian n-o scapă din ochi pe Theo Rose. Iubitul vedetei a păzit-o la concert
Adevarul
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
BZI.ro
Cătălin Botezatu este într-o formă de invidiat! „Nu mă distrez și am un regim de viață ok!”
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Imagini de la locul prăbușirii dronei în Insula Mare a Brăilei. „Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri”
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Care era relația, de fapt, dintre Andreea Morega și Mirel Dragomir, omul care a ucis-o. A ieșit totul la iveală acum
Redactia.ro
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
Digisport.ro
Crezi că ești un geniu, iar coeficientul tău de inteligență este peste medie? Doar cei care au o minte sclipitoare pot găsi numărul lipsă în mai puțin de 10 secunde
Click.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul disperat al bărbatului
Viva.ro
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez”
Digi24
VIDEO O dronă ar fi căzut în Insula Mare a Brăilei. Armata face căutări în zonă
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Surpriză pentru fanii Survivor. Cine este Alba Renai, noua prezentatoare
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Capital.ro
Horoscop 30 martie 2024. Taurii au parte de noi oportunități în sfera profesională. Leii sunt apreciați de cei din jur
Antena 3
Cum arată acum Luana, fosta soție a lui Cabral. La 56 de ani, e într-o formă de zile mari
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
Vești PROASTE de la CASA de PENSII! NU se mai dau PENSIILE MAJORATE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro