Este calvar la Spitalul Universitar. Coadă de ambulanţe cu zeci de pacienţi care așteaptă să fie preluaţi de doctori

de: Ionuț Vieru
29 10. 2021

Spitalul Universitar din București nu mai face față. Ambulanțele stau la coadă, iar pacienții așteaptă să fie preluați de doctorii care nici eu nu mai fac față numărului mare de solicitări. România a înregistrat zilele acestea un număr record de pacienți internați la ATI.

Coadă de ambulanțe la Spitalul Universitare

Aproximativ 1.900 de paturi sunt ocupate, iar acum, un singur medic tratează de patru ori mai mulți bolnavi decât prevăd procedurile standard. În continuare, situația este la fel de dezastruoasă în toate spitalele din România.

Ambulanțele stau la coadă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar din Capitală. Pacienții infectați cu Covid-19 stau la rând și așteaptă pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Medicii spun că, încă o săptămână de acum înainte, numărul celor care au nevoie de terapie intensivă va crește considerabil, însă nu este loc pentru toată lumea. În total, la nivelul țării, s-au anunțat 415 decese doar în ultimele 24 de ore.

Cei care au fost infectați cu o formă gravă a bolii suferă foarte mult, iar plămânii lor se distrug de la o zi la alta, conform medicilor. Momentan, peste graniță sunt îngrijiți 47 de bolnavi cu forme grave ale infecției Covid-19.

În România a sosit o echipă de experți ATI pentru a da o mână de ajutor în spitalele din Capitală. Alte țări precum Austria, Italia, Franța sau Polonia ne-au trimis deja medicamente. Cu toate acestea, din cauza numărului mare de îmbolnăviri, stocurile se termină repede. De la începutul pandemiei până acum, numărul deceselor a depășit pragul de 40.000.

Numărul deceselor provocate de coronavirus crește în fiecare zi

Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, a afirmat în cursul zile de astăzi că numărul deceselor provocat de coronavirus este mult mai mare față de anul trecut. Medicul spune că majoritatea pacienților care mor sunt nevaccinați.

“În anul 2020 erau, în octombrie, 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, astăzi vorbim, de la 1 octombrie 2021 – 29 octombrie, 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave. E necesar ca oamenii să înţeleagă să vină cât mai repede la spital de la debutul simptomatologiei, să nu mai folosească automedicaţie, iar testele să fie raportate atunci când sunt pozitive”, a menţionat managerul Spitalului Universitar.

De asemenea, pe paturile de la ATI ajung și persoane vaccinate, chiar și cu două doze, însă acestea fac forme ușoare spre moderate de boală. Cătălin Cîrstoiu a anunțat că unitatea pe care o conduce funcționează în regim hibrid.

“Suntem un spital care funcţionează în regim hibrid, adică negativ, pozitiv, suspect cu circuite distincte. 50% din pacienţi sunt pozitiv, 50% sunt negativi, adică în cifre concrete peste 350 de pozitivi, peste 350 de negativi. Ieri a fost o zi în care colegii mei de la cardiologie au asigurat tratamentul acut al infarctelor miocardice, au fost ieri 12 admisii, atât pozitiv, cât şi negativ. Noi am încercat să asigurăm un tratament egal tuturor acestor pacienţi în perioada acesta”, a afirmat Cîrstoiu.

Sursă foto: INQUAM