Emmanuel Macron, solicitare disperată către președintele Chinei. Ce a fost pus să facă Xi Jinping împotriva lui Vladimir Putin

de: Rosu Ioana
15 11. 2022

Au fost tensiuni mari între președintele Franței și cel al Chinei, după solicitarea lui Emmanuel Macron. În timpul unei discuții, liderul francez i-a cerut omologului său chinez să treacă de partea Uccrainei în acest război, ademenindu-l pe Vladimir Putin la masa negocierilor. Descoperă ce alte discuții au fost dezbătute în cadrul Summitului G 20.

Franța, solicitarea care îl trădează pe Vladimir Putin

Emmanuel Macron a profitat de contextul întâlnirii oficialilor în cadrul summitului G20 pentru a-i solicita președintelui chinez să susțină Ucraina și Occidentul și, de asemenea, de a-l convinge pe liderul rus să revină la „masa negocierilor”. Potrivit președintelui francez, pacea mondială este și în avantajul Chinei, motiv pentru care, acest răaboi ar trebui să se termine cât mai repede.

„Este necesar să ne unim forţele pentru a răspunde atât provocărilor internaţionale majore, aţi menţionat-o pe cea climatică pentru a numi doar una şi, fără îndoială, cea mai semnificativă, dar şi crizelor internaţionale precum războiul lansat de Rusia în Ucraina pentru care G20 este un format adecvat”, a declarat Emmanuel Macron la începutul unei întâlniri bilaterale în marja summitului G20 din Bali.

Solicitarea liderului francez a fost făcută în contextul în care China nu a condamnat în niciun moment invazia Rusiei în Ucraina, încă de la începutul războiului, arătându-se mai degrabă neutră. Într-o situație similară se află mai multe țări din Sud, inclusiv Indonezia, care au ales să nu condamne cruzimile Rusiei nici măcar în cadrul Summitului G20.

Este de așteptat ca în cadrul acestui summit să fie emis un comunicat în care majoritatea membrilor grupului să condamne cu duritate ofensiva rusă în Ucraina, a transmis marţi un înalt oficial american.

Reacția lui Xi Jinping privind o posibilă trădare a lui Vladimir Putin

Emmanuel Macron a insistat asupra scopului întâlnirii dintre cele mai puternice state ale lumii, concentrând mesajul transmis către ideea de cooperare, cu scopul de a readuce pacea mondială pierdută odată cu izbucnirea războiului.

Summitul G20 trebuie să „reducă tensiunile, decalajele care există în mediul internaţional şi să ne permită să construim ceea ce cred că este în interesul atât al Chinei, cât şi al Franţei, adică o stabilitate reală, elemente tangibile de cooperare care să ne permită să readucem pacea oriunde s-au instalat conflicte„, a subliniat Emmanuel Macron.

În cadrul primei întâlniri față în față cu omologul său francez Emmanuel Macron, de la începutul pandemiei de Covid-19 în 2019,  președintele chinez Xi Jinping a cerut Franței să-și mențină independența în relațiile externe și să „respecte interesele fundamentale reciproce

China speră, de asemenea, că Parisul poate oferi un mediu de afaceri mai echitabil, mai just și nediscriminatoriu pentru companiile chineze din Franța. Mai mult, liderul chinez a solicitat Franței și Europei să coopereze pentru a reconsturi stabilitatea în lume, fără a invoca însă războiul din Ucraina.

„China şi Franţa, China şi Europa ar trebui să procedeze astfel încât relaţia lor să se dezvolte pe o traiectorie corectă pe termen lung pentru a injecta stabilitate şi o energie pozitivă în lume”, a susţinut liderul chinez.

Preşedintele Xi Jinping a mai transmis că este pregătit să „consolideze cooperarea” dintre China şi Franţa pentru a „face faţă împreună mizelor globale ale securităţii energetice, schimbărilor climatice (..) şi dezvoltării durabile”, în timp ce preşedintele Macron l-a felicitat și i-a urat succes în tot ceea ce și-a propus să realizeze după recenta realegere a acestuia în fruntea Partidului Comunist şi a ţării.