Emilian Imbri, mesaj macabru pentru nevaccinați înainte de Crăciun: ”Pământul e destul de înghețat și tare”
Medicul Emilian Imbri, fostul manager al spitalului Victor Babeș, a transmis un mesaj terifiant către cetățenii nevaccinați. Din păcate, mulți medici și autorități recurg la diverse avertismente pentru a mobiliza populația să se imunizeze, însă de data aceasta, expertul în Sănătate a șocat o țară întreagă.
„Pământul este înghețat tare”
În cadrul unei emisiuni în care s-a abordat problema ratei de vaccinare reduse, medicul a subliniat un motiv pentru care oamenii ar trebui să se vaccineze, evitând orice risc de a se îmbolnăvi și de a ajunge la Terapie Intensivă, locul din care mulți pacienți nu reușesc să treacă.
Astfel, specialistul a transmis că odată cu sosirea iernii, pământul va îngheța si că va fi mai greu de săpat pentru noi morminte. Pe de altă parte, Emilian Imbri a subliniat că pentru români, numărul mare de decese reprezintă deja o normalitate, având în vedere că poporul nostru este obișnuit să îndure greul și situațiile mai puțin plăcute.
„Românii nu se mai vaccinează pentru că noi suntem un popor care ne obișnuim foarte repede cu greul, cu vitregiile, cu lipsa și neajunsurile. 300 sau 500 de morți pe zi este deja o obișnuință. Mergem pe ideea că asta este soarta noastră. Vaccinul este singurul lucru care te poate scăpa de Terapia Intensivă.
În urmă cu o lună, am spus un lucru, apoi mi-a părut rău că l-am spus. Am spus că vor fi în decembrie familii multe care îi vor plânge pe cei care au plecat de lângă ei. Gândiți-vă că vine frigul și pământul este destul de înghețat și tare”, a conchis fost manager de la Victor Babeș”, a transmis medicul Emilian Imbri, la B1TV.
„Oamenilor le e frică de doctori”
În urmă cu trei săptămâni, medicul Emilian Imbri explica temerea cea mai mare a oamenilor, care pare mai degrabă să fie față de medici, și nu de spitale. Acesta susținea că cetățenilor nu le place ideea că medicii nu stau la negocieri cu pacienții, aceștia prescriind ce consideră mai bine pentru profilul pacientului.
”Am senzația că oamenilor nu le e frică de spital, ci de doctori, pentru că doctorii nu cad la învoieli, nu negociază cum și-ar dori pacientul. Când medicul cedează și îi oferă pacientului Tocilizumab și muștar, că așa vrea pacientul, ăla nu mai e doctor. Medicul explică de ce nu îi dă și muștar la Tocilizumab. Își face schema de tratament pe care o adaptează la pacient. El înțelege pacientul, știe structura lui, știe bolile și atunci se adaptează”, a explicat Imbri la Digi24.
Expertul în Sănătate preconiza în cadrul aceleiași intervenții o scădere a cazurilor, dar nu și a presiunii din spitale și din cadrul secțiilor ATI.
„Dacă platoul rămâne platou, în curând începem să scădem. Presiunea pe spitale este însă aceeași și, deși vom începe să scădem, gravitatea cazurilor se va păstra și un număr mare din cei care rămân în spitale și care vor mai veni în spitale se vor agrava și vor trebui să ajungă la tratamente mai dure și în final să ajungă în ATI. Drame și pierderi vor mai fi, chiar dacă numărul de infectări va scădea”, a adăugat Emilian Imbri, potrivit sursei citate.