Emil Constantinescu, lovitură de 1 milion de euro. Cum ar putea rămâne fără job

de: Redacția
13 02. 2020

Fostul Președinte Emil Constantinescu ia o lovitură de 1 milion de euro, în urma unor declarații depuse împotriva instituții pe care o conduce, pe motiv că nu și-ar face treaba așa cum trebuie. Cum își poate pierde acesta jobul?

Emil Constantinescu, lovitură de 1 milion de euro

Institutul Levantului este finanțat cu 1 milion de euro, bani pe care Emil Constantinescu este la un pas să îi piardă. Iulian Bulai, Deputat USR, a anunțat în ziua de miercuri, 12 februarie, că a depus o propunere legislativă la Parlament. Aceasta prevede deființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultură și Civilizația Levantului, ce este în prezent condusă de fostul președinte Emil Constantinescu, în vârstă de 80 de ani. Potrivit deputatului „doar 80.000 lei a alocat Institutul Levantului, în 2019, studiilor și cercetărilor. Dintr-un milion de euro, cam 50.000 de euro s-au dus spre proiecte”.

Iulian Bulai susține că, ISACCL (Institutul de Studii Avansate pentru Civilizația Levantului) este una dintre instituțile făcute de guvernele PSD, ca să producă bani fără nici o noimă. Acesta având un buget anual de peste un milion de euro obținut de la buget, se compară cu aspectul situaților ale altor instituții de cultură care chiar fac ceva. Postările unui tabel atașat de către Deputatul USR, arată că institutul a primit în 2018, 5,3 de milioane de lei, și în 2019 4,8 de milioane de lei, potrivit adevărul.ro

Emil Constantinescu, lovitură de 1 milion de euro. Cum ar putea rămâne fără job

Cu ce se ocupă ISSACCL?

Instituția prevede structuri care se ocupă cu excelența în domeniul științific, cultură și educație.Urmează inițiativa unui grup sau a unei personalități restrânse a specialiștilor cu rezultate înalte. Scopul pe care îl urmăresc aceștia sunt de a extinde rezultatele domeniului de excelență. Prin modul lor de constituire, structurile sunt neacreditate și nespuse.

De astfel, membrul parlamentului Iulian Bulai, menționează că este o lipsă cronică de specialiști datorită faptului că numărul domeniilor este mare, cercetarea arheologică fiind aproape de dispariție. Statul Român irosește resurse valoroase pentru întreprinderi fără valoare, și fără un impact în societatea românească sau la nivel internațional. Specialiștii din instituțiile de cercetare și din cadrul muzeelor trebuiesc sprijiniți să își facă meseria, conform spuselor Parlamentarului.