Emil Constantinescu, de nerecunoscut. Fostul preşedinte, prezent la dineul Regelui Charles, de la Palatul Cotroceni

de: Corina Oprea
02 06. 2023

Regele Charles a ajuns în România astăzi și deja a luat parte la întâlniri oficiale. Prima oprire a fost la Palatul Cotroceni, unde a fost organizată o recepție în onoarea acestuia. Printre invitații de seamă s-a numărat și fostul președinte al țării noastre, Emil Constantinescu. Șeful de stat este de nerecunoscut!

Emil Constantinescu a dat mâna cu Regele Charles

Regele Charles a ajuns în România, într-o vizită oficială, dar privată. Înainte de a merge să se relaxeze la proprietățile din Viscri, satul său de suflet, a trecut și pe la Palatul Cotroceni. Aici, a fost așteptat de Klaus Iohannis și a stat de vorbă și cu alte personalități importante ale acestei țări.

Printre numele mari prezente la marele eveniment s-au numărat și Patriarhul Daniel, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, precum și fostul președinte Emil Constantinescu, președintele Curții Constituționale. Fostul șef de stat a strâns mâna cu monarhul britanic și a schimbat și câteva vorbe cu acesta, ca de la doi oameni care au condus o populație.

Emil Constantinescu, ajuns la vârsta de 83 de ani, a ajuns de nerecunoscut. A slăbit considerabil și trecerea anilor se poate observa pe chipul marelui om politic, ce a scris istorie în anii săi de conducere.ș

Emil Constantinescu, îngrijorat de soarta omenirii

Emil Constantinescu s-a retras de peste 20 de ani din lumea politică și nu a mai avut nicio implicare în acest domeniu. A fost văzut tot mai puțin în public și toate aparițiile fostului șef de stat au fost foarte discrete și rare.

Liderul politic a vorbit despre situația în care se află omenirea acum și a mărturisit că este îngrijorat de vremurile pe care le trăim. Emil Constantinescu a mărturisit că omenirea ar trebui să reflecteze mai mult asupra evenimentelor care au loc, în contextul războiului din Ucraina, iar liderii politici să se întrebe dacă este normal ca cei mici să fie educați așa, cu violență și să fie martorii unor episoade crude.

„Omenirea trebuie să intre într-o perioadă de reflecţie profundă, să îşi pună întrebări pe care nu şi le-a pus, dacă mai este posibil să continuăm cu cultura violenţei, dacă este normal să educăm copiii în această cultură a violenţei şi nu trebuie să încheiem un acord pentru o cultură a păcii bazată pe educaţie, de la grădiniţă până la sfârşitul vieţii”, a explicat fostul preşedinte Emil Constantinescu pentru Antena3.