Elevul criminal din Belgrad a dezvăluit motivul pentru care și-a ucis opt colegi de clasă. Mulți copii din România se confruntă cu această problemă

de: Rosu Ioana
04 05. 2023

Ziua de ieri a marcat o tragedie cumplită în Serbia, acolo unde un elev de clasa a VII-a și-a ucis fără milă șapte elevi și un paznic al școlii. După crima multiplă, băiatul a fost reținut de polițiști, în timp ce alte victime au fost transportate la spital. După mai mult de 24 de ore distanță, elevul a făcut primele declarații legate de gestul său criminal. Ce l-ar fi influențat să comită acest atac armat. Motivele lui pot pune pe gând orice părinte.

Elevul avea pregătită o listă neagră cu cei pe care dorea să se răzbune

Poliția din Belgrad a oferit după tragedie mai multe informații legate de masacrul comis într-o școală, acolo unde un elev de clasa a VII-a a tras 57 de focuri de armă, cu scopul de ucide o parte dintre colegii săi, dar și adulți care l-ar fi deranjat în trecut.

Veselin Milić, şeful Poliţiei din Belgrad, a făcut publică o listă lungă pe care criminalul o avea pregătită cu o lună înainte, aceasta fiind găsită în clasa unde a avut loc masacrul. Astfel, el a ucis șase colege, un coleg și un paznic, însă nu se cunosc exact divergențele pe care aceștia le-ar fi avut cu elevul criminal.

Kosta Kecmanović este fiul unui medic cunoscut și respectat în toată țara. Acesta ar fi furat două arme din colecția tatălui său, care era pasionat de arme și muniții și a plecat către școala la care învăța.

Cine se afla în incinta școlii în momentul tragediei

Potrivit autorităților, în aceeași unitate de învățământ, la distanță mică de locul în care s-a petrecut atentatul teribil, se afla și sora criminalului. Fetița, în vârstă de zece ani, a aflat despre tragedia comisă de fratele ei și nu s-a oprit din plans, fiind cuprinsă de o stare de panică. Ea a primit sprijin din partea psihologilor și a fost dusă la niște rude pentru a locui acolo pe toată durata desfășurării anchetei.

„Sora mai mică a băiatului ucigaș este în stare foarte gravă, nu se oprește din plâns, era la școală când s-a întâmplat și știe totul… A fost transferată la o familie de rude apropiate, unde va rămâne deocamdată. Ea a beneficiat de sprijinul profesional al psihologilor, pedagogilor și medicilor”, a precizat pentru presa sârbă serviciul de asistență socială.

De asemenea, părinții elevului criminal au fost arestați, tatăl său fiind și cel care l-ar fi învățat pe copil să tragă cu arma în poligon. După cele întâmplate, autoritățile au anunțat înăsprirea condițiilor pentru toate persoanele care doresc să dețină o armă.

„Avea chiar şi numele copiilor pe care voia să-i ucidă şi clasele lor. Aştepta această zi. A fost de trei ori la poligonul de tragere cu tatăl său”, a declarat preşedintele ţării, Aleksandar Vucic, într-o apariţie publică.

 

Ce a declarat elevul criminal în fața polițiștilor

După ce și-a dus la îndeplinire „misiune”, băiatul de 13 ani a sunat la Poliție pentru a anunța că și-a ucis colegii, moment în care, mai multe echipaje de poliție au pornit spre locul indicat de acesta. La sosirea oamenilor legii, băiatul a fost luat de polițiși și condus la secție.

Potrivit presei sțârbe, Kosta este un copil talentat, politicos și deștept, făcțnd parte dintr-o familie cu studii.
Din păcate, la şcoală era numit „tocilar”, lucru care l-ar fi supărat. Din acest motiv, el a cerut să fie mutat la altă clasă unde își făcuse trei prieteni. Cu toate acestea, nici în noua clasă nu era bine primit, motiv pentru care a simțit nevoia să se răzbune și a planificat un atac.

Şeful Poliţiei din Belgrad, Veselin Milić, a declarat miercuri seară la televiziunea de stat că băiatul era izolat de societate, lucru care l-a detrminat să comită o asemena tragedie.

„Nu am putut afla motivul atunci (dimineața, n.red.), pentru că este vorba despre un copil. Ceea ce am aflat a fost că a fost ignorat. A fost ignorat și ostracizat de societate. Acest fapt l-a determinat să facă acest lucru”, a dezvăluit Milic, reamintindu-și momentul în care băiatul a sunat la poliție să denunțe crimele și s-a descris ca fiind un „psihopat care trebuie să se calmeze”.

Șeful Poliției din Belgrad a mai relatat și explicațiile elevului de a suna la poliție pentru a se autodenunța: „A declarat că, făcând acest lucru, a fost cuprins de frică, panică și avea respirația ciudată și că i s-a părut corect să sune poliția și să anunțe”.

Din păcate, izolarea socială poate crea traume majore în viața unei persoane, mai ales atunci când este vorba despre un copil. Fenomenul de bullying este des întâlnit în societate, inclusiv în mediile educaționale, producând răni adânci în rândul victimelor. Din păcate, pentru moment, nu există soluții pentru cambaterea acestei acțiuni agresive, în timp ce ea continuă să facă tot mai multe victime.

„Într-un interogatoriu în prezența reprezentanților Centrului de Asistență Socială, băiatul a declarat că a fost ignorat de societatea în care trăia și că de-a lungul vieții sale sociale a fost exclus de la discuții și joacă, în vacanță sau excursie, și că acest lucru l-a determinat să facă asta”, a spus Milić.

În ciuda zvonurilor apărute în presă, conform cărora băiatul consumase substanțe interzice, rezultatele toxicologice au demonstrat contrariul, astfel că gestul său a fost făcut în deplinătatea facultăților mentale.

Din cauza faptului că nu a împlinit vârsta de 14 ani, elevul nu poate fi cercetat penal, el fiind dus pentru moment într-un centru psihiatric, acolo unde va fi supus mai multor examinări.

Vezi momentul în care elevul a fost capturat de oamenii legii:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by MOJ BEOGRAD (@moj_beo_grad_)