Elevii vor avea parte de o zi liberă. Nici nu au început bine școala că se și bucură de vacanță

de: Corina Oprea
20 09. 2023

Vești bune pentru toți elevii! Nici bine nu au revenit în bănci, că deja primesc o zi liberă. Vezi când stau acasă profesorii și elevii și ce vor face în acea zi nedidactică. Este o sărbătoare specială, valabilă pentru toți cei care activează în domeniul învățământului.

Zi liberă pentru toți elevii

Conform ordinului privind structura anului școlar 2023-2024, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri. Este zi liberă pentru toți elevii si profesorii, care vor veni la școală, dar nu vor participa la cursuri, ca de obicei.

Mai exact, data de 5 octombrie 2023 marchează Ziua Mondială a Educației. În fiecare an, acest eveniment le vine cu o zi liberă pentru preșcolari, elevi și profesori. Aceștia nu fac cursuri o zi, dar se vor prezenta la unitățile de învățământ.

Astfel, nu se fac ore în această zi și nici nu va trebui recuperată pe parcursul anului școlar. Se fac tot felul de activități speciale, iar fiecare școală alege cum sărbătorește. Se pune accent pe promovarea educației și Evidențierea meritelor profesorilor.

Ce este Ziua Educației

Ziua Educației este sărbătorită pe 5 octombrie în multe țări din întreaga lume pentru a evidenția importanța educației și pentru a promova accesul la învățare pe tot parcursul vieții.

Vezi și: Materie nouă în anul școlar 2023/2024. Cine sunt elevii care vor avea structura schimbată

Această dată a fost aleasă pentru a comemora adoptarea, în 1966, a Recomandării privind Educația pentru Cooperare Internațională în vederea Dezvoltării a UNESCO.

Este o zi dedicată personalului didactic, celor care contribuie la educație: educatori, învăţători, profesori.

Profesorii reprezintă un element crucial pentru a asigura un învățământ de calitate. Din acest motiv, Organizația Națiunilor Unite subliniază importanța remunerării adecvate și a formării profesionale pentru toți profesorii recrutați, astfel încât aceștia să fie motivați să ofere resurse educaționale și să beneficieze de susținere financiară.

Când au elevii prima vacanță

Având în vedere că nu mai există semestre și anul școlar este organizat acum în module, elevii și profesorii se pregătesc deja pentru prima vacanță.

Vacanța de toamnă este primul din acest an școlar și marchează finalizarea primului modul. Astfel, elevii vor sta acasă începând cu 28 octombrie și vor reveni în bănci la 6 noiembrie.

Citește și: Se schimbă regulile pentru elevi din anul școlar 2023/2024. Ce se va întâmpla cu admiterea la liceu

Această vacanță desparte primul modul de cel de-al doilea și este prima din an. Modulul 2 de studiu se va încheia vineri, 22 decembrie 2023 și urmează apoi vacanța de iarnă.

Structura anului școlar va rămâne neschimbată, cu cinci module separate de perioade de vacanță. În ceea ce privește luna februarie, vacanța va fi flexibilă, cu datele stabilite individual de către inspectoratele școlare județene.