Elevii din dintr-o localitate din România învață în frig. Trei licee și trei grădinițe nu au căldură în calorifere
Elevii dint trei licee și copiii din trei grădinițe din municipiul Deva stau în sălile de clasă fără căldură, deoarece încă nu dispun de agent termic pentru asigurarea căldurii la caloriferele din săli.
Unități de învățământ fără căldură
Cele șase unități de învățământ erau cuprinse într-un program de investiții al primăriei. Acest program prevedea instalarea unor centrale termice pe gaz metan. Autoritățile locale spune că au aproape au fost finalizate și date în funcțiune centralele termice de la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva. Aici deja funcționează două centrale, iar cea de-a treia va fi pusă în funcțiune abia sâmbătă. Ultima va fi pornită săptămâna viitoare.
Momentan au fost instalate centrale la colegiile „Regina Maria”, „Decebal” și Liceul de Arte. Totodată, a fost pusă în funcțiune și instalația de încălzire de la Liceul Tehnic „Transilvania”.
“La Colegiul Tehnic Energetic ‘Dragomir Hurmuzescu’ vor fi pornite centralele în toate cele trei amplasamente până la finele acestui an. La Liceul Tehnologic ‘Grigore Moisil’ cazanele sunt puse pe poziţie şi vor fi pornite în termen de două săptămâni. La grădiniţele de pe strada Scărişoara şi Aleea Patriei centralele vor fi pornite în maximum două săptămâni. La grădiniţa de pe Aleea Teilor centrala va fi pornită la începutul lunii ianuarie 2022. La Liceul Teoretic ‘Teglas Gabor’ va fi semnat, de către unitatea de învăţământ, contractul de atribuire a lucrărilor, urmând ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp”, precizează reprezentanţii primăriei.
Proiectele de montare a centralelor în unitățile de învățământ se află în diferite stadii. O parte din investiții sunt planificate să se încheie până la sfârșitul acestui an. Acolo unde școlile nu beneficiază de căldură, orele se desfășoară online pentru elevii din gimnaziu și liceu. Cei din ciclul primar sunt prezenți în săli de clase încălzite cu aparate de aer condiționat.
Timișorenii vor rămâne fără căldură și apă caldă
Marți, mii de timișoreni vor rămâne fără căldură și apă caldă. Se va opri furnizarea agentului termic în zona universităților din oraș, acolo unde se lucrează la modernizarea rețelei subterane. Aceștia vor rămâne fără apă caldă și căldură în intervalul orar 08:00 – 18:00.
„În vederea finalizării de lucrări aferente proiectului ‘Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană, Etapa II’ și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde și a încălzirii la PT Biblioteca Universității, PT Facultatea de Construcții, 12, Siret, Păltiniș, Madgearu, Plevna, în ziua de marți, 14 decembrie, între orele 08:00 – 18:00”, anunță Colterm.