Elevii români care au o săptămână în plus de vacanță. De vină e UE
Elevii și studenții din Sibiu sunt cei mai norocoși anul acesta: vor beneficia de o săptămână în plus de vacanță față de colegii lor din restul țării.
Ei vor fi liberi între 6 și 10 mai 2019. Măsura este luată pentru organizarea Summit-ului Uniunii Europene care se va desfășura la Sibiu.
Inspectoratul Școlar al județului a stabilit ca toate gradinițele, şcolile şi liceele din municipiul Sibiu să fie închise în a doua săptămână din luna mai. Măsura se va aplica și studenților din oraș, mai ales că Universitatea „Lucian Blaga” va găzdui o serie de reuniuni în spațiile sale.
„Propunerea noastră a fost ca școlile din municipiul Sibiu să fie închise, în perioada 6-10 mai, urmând ca Ministerul să ne aprobe un program de recuperare a cursurilor, așteptăm răspunsul de la Minister. Am avut o ședință cu directorii, în cadrul căreia am anunțat despre ceea ce s-a propus, și anume recuperarea zilelor respective în anumite zile de sâmbătă, o săptămână da, o săptămână nu, astfel încât să nu fie cinci sâmbete consecutive. Propunerea era chiar din această sâmbătă să se înceapă recuperarea.”
Adela Muntean, prefect județul Sibiu
O vacanță în plus din cauza primului summit post-Brexit
La Sibiu, în perioada 6 – 10 mai, este organizat Summit-ului Uniunii Europene, eveniment la care vor participa 27 de şefi de stat şi de Guvern.
Punctul culminant va fi pe 9 mai, pentru că atunci Sibiul devine capitala politică a Uniunii Europene, ziua în care se vor purta discuții extrem de importante privind viitorul UE.
Va fi prima întâlnire la vârful Uniunii Europene după ce Marea Britanie va fi părăsit alianța.