Elevă din Jibou, abandonată de profesoare într-un aeroport din Portugalia. Cum se scuză cele două cadre didactice
O elevă din Jibou a trecut prin aventura vieții ei. Copila de doar 14 ani, ajunsă în Portugalia prin cadrul unui proiect Erasmus, a fost abandonată de profesoare într-un aeroport din Portugalia. Cum se scuză cele două profesoare și care a fost motivul pentru care eleva nu s-a putut îmbarca în același avion cu ele, vedeți în rândurile de mai jos.
Elevă de 14 ani din Jibou, abandonată în Portugalia de către profesoarele care trebuiau să aibă grijă de ea. Cum s-a întâmplat totul
O elevă de doar 14 ani din Jibou, elevă la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, a fost abandonată tocmai de cele care trebuiau să o aibă în grijă, pe Aeroportul din Lisabona. Totul s-a întâmplat în cadrul unui proiect Erasmus care s-a desfășurat în perioada 9-14 mai în capitala Portugaliei.
Părinții elevei de doar 14 ani sunt încă în stare de șoc, după ce au auzit că fetița lor a fost abandonată pe aeroport în Lisabona, iar cele care trebuiau să o supravegheze au plecat cu avionul spre România. Aceștia au aflat ce se întâmplă atunci când fata a sunat acasă ca să întrebe cum se completează foaia de îmbarcare în avion.
De ce nu a putut eleva să plece o dată cu grupul cu care a ajuns în Portugalia
Totul s-a petrecut pe 14 mai, atunci când proiectul Erasmus al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Jibou a ajuns la final, iar cei cinci participanți – trei eleve și două profesoare – trebuiau să se întoarcă acasă.
Eleva de 14 ani a fost lăsată pe aeroprt după ce testul ei negativ, care i-ar fi permis să zboare înapoi cu cele două profesoare și celelalte două eleve, nu a fost gata în timp util. Neputând să urce în avion, profesoarele au plecat în România, iar fata a rămas pe aeroport.
În Portugalia unele restricții privind coronavirus nu au fost ridicate, astfel că la îmbarcarea în avion încă este nevoie de testul COVID-19 negativ.
Profesoarele i-au spus fetei că au încredere că se descurcă și singură
Cele două profesoare, una de desen și cealaltă de fizică, având hârtie notarială de la părinții elevei, au decis să plece din Portugalia fără fetița de doar 14 ani care nu avea testul negativ. Profesoarele i-au lăsat doar 40 de euro pentru a-și putea plăti testul de coronavirus și pentru a-și cumpăra de mâncare, și i-au spus să fie puternică pentru că au încredere că se va descurca și singură.
Până la urmă, la fetiță a ajuns un cadru didactic din Portugalia care a ajutat-o pe aceasta să se urce în următorul avion spre România.
Profesoarele, cercetate de Inspectoratul școlar
Cele două profesoare sunt acum cercetate de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, iar inspectorul general Vasile Bulgărean a anunțat sancțiuni dure pentru neglijență. Și Poliția Orașului Jibou s-a informat despre caz, însă nu poate demara o anchetă decât în cazul în care părinții elevei vor solicita asta.
Vasile Bulgărean, inspectorul școlar general al județului Sălaj a informat că știe cazul, că este regretabil și că profesorii vor fi sancționați.
Cum se apără profesoarele
„Știm de situația de la Jibou. Am deschis o anchetă în ceea ce privește cele două profesoare. Este regretabil. Fetița a rămas pe aeroport în Lisabona, iar cele două profesoare s-au îmbarcat în avionul spre România. Între timp au vorbit cu o profesoară din Portugalia să meargă să stea cu fetița.
Dacă ma întrebați pe mine, rezovlarea era simplă, dacă sunt două profesoare și trei copii, una putea sta cu fetița în Portugalia și cealaltă să vină cu celelalte două fetițe în România. Nu au vrut această rezolvare pe motiv că nu mai voiau să plătească încă un bilet de avion în plus, ceea ce nu este normal”, a declarat Vasile Bulgărean, potrivit salajulliber.ro.