Elena Udrea, prima apariție publică de la revenirea în țară. ”Nu vreau să o mai iau de la capăt!”

Autor: Chivu Ana - 10:30, 12 sept. 2019
Udrea, primele declarații din fața Ccurții de Apel București

Elena Udrea a făcut primele declarații în fața Curții de Apel București. Fostul ministru s-a aflat pentru prima oară în fața judecătorilor, după revenirea din Costa Rica. Procesul Udrea-Andronic-Băsescu se reia! Ce a declarat iubita lui Adrian  Alexandrov?

Udrea, în fața judecătorilor! Ce a declarat

”Știe toată lumea de ce am plecat în Costa Rica. Știe toată lumea cine m-a judecat, ce s-a întâmplat. Eu cred că lucrurile sunt schimbate în totalitate în țara aceasta, inclusiv în justiție. Cred că lucrurile intră ușor ușor în legalitate. Nu vreau să mai răspund la astfel de întrebări, am responsabilități mult mai mari acum. Nu vreau să o mai iau de la capăt!, a declarat Elena Udrea, la ieșirea din Curtea de Apel București. 

Fostul ministru al Turismului a ajuns azi pentru prima oară în fața magistraților Curții de Apel București, după revenirea în România. Aceasta este acuzată de către procurorii DNA de luare de mită și spălare de bani. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, are numele în același dosar care vizează finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Băsescu în anul 2009. De asemenea, Andronic este și el parte din cunoscutul proces care pare că nu-și găsește sfârșitul.

Elena Udrea, primele declarații din fața Curții de Apel București
Elena Udrea, primele declarații din fața Curții de Apel București

„Mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului”

„Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017, pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului”
Comunicat