Elena Udrea a dezvăluit când se va întoarce Alina Bica în România. Ce decizie a luat fost șefă DIICOT
Elena Udrea a făcut câteva declarații în dimineața de luni, 7 octombrie. A dezvăluit și când se va întoarce Alina Bica, în România, dar și ce decizie a luat fosta șefă DIICOT. Potrivit celor de la Mediafax, fostul ministru al Turismului spune că a mai vorbit în ultima perioadă cu aceasta.
Elena Udrea a dezvăluit când se întoarce Alina Bica în România
Elena Udrea a făcut dezvăluiri neașteptate, cu puțin timp în urmă, când s-a prezentat la Curtea de Apel București. A oferit un detaliu cheie despre fosta șefă de la cârma DIICOT, Alina Bica. Aceasta este catalogată drept fugară din România, fiind arestată în Costa Rica, în luna octombrie din 2018. A fost ulterior eliberată din închisoare.
Din spusele acesteia, Alina Bica nu va mai călca prea curând prin România. „Am mai vorbit, da (cu Alina Bica, n.r.)”, a spus Elena Udrea, la Curtea de Apel București. A fost judecat un termen din dosarul în care este implicată, alături de jurnalistul Dan Andronic.
Elena Udrea a mai fost întrebată de către cei din presă și dacă fosta șefa de la DIICOT se va mai întoarce în țară. „O să vă rog să o întrebați pe ea. Din câte știu eu, Alina Bica nu mai calcă în România. Nu mai vine în România”, a spus Elena Udrea.
Alina Bica a fost arestată în Costa Rica
În urmă cu un an, Alina Bica a fost reținută în Costa Rica, odată cu Elena Udrea, pe baza unor mandate remise de Interpol, la cererea României. Cele două au fost eliberate în apropierea Crăciunului, după o decizie a Curții Constituționale privind completurile de 5 judecători. Elena Udrea a revenit de curând în România.
Laura Vicol, fosta avocată care a reprezentat-o pe pe Alina Bica, a anunțat în luna iulie din 2019 că fosta ei clientă nu se va întoarce în România. Ar urma să solicite chiar azil politic în altă țară, însă nu în Costa Rica.